Meniu Principal

VALEA JIULUI: Complexul energetic funcționează pe principiul “moaștelor sfinte”. Este “mort” dar unora le aduce beneficii!

Precum sfintele moaște, cinci zile pe lună, directorul general Eusebiu Durbacă scoate “mortul din coșciug” și ni-l vântură prin fața ochilor ca aducător de beneficii pentru Valea Jiului. Am putea spune că această inginerie financiară care a dat naștere Complexului Energetic Valea Jiului este menită să demonstreze că există “viață după moarte”. O entitate energetică care nu produce nimic, doar pierderi, alimentată de la bugetul statului cu foarte mulți bani în detrimentul locuitorilor din Valea Jiului.

CEVJ: Plin de datorii, așteaptă bani de la Guvern

Jurnaliștii publicației „Gazeta de Dimineață” consemnează faptul că noua entitate energetică din Valea Jiului are datorii la bugetul de stat de milioane de lei. Ca și cum nu ar fi datoriile firmei pe care o păstorește, directorul general, Eusebiu Durbacă spune că sunt datorii mai vechi, preluate de la Societatea Națională de Închideri Mine(SNÎM) Valea Jiului pe scheletul căreia s-a încropit CEVJ. Nu cunoaște detalii și nici nu văd de ce l-ar interesa. “Societatea este nou înființată, dar având niște datorii cu activele pe care le-am preluat de la SNIM, că societatea e înființată din 2022, CEVJ, și au fost preluate acivele de la SNIM. E societate pe pierderi. Există un proces în derulare cu cei de la ANAF. Noi am intrat ca și societate pe pierdere. Practic noi, CEVJ, din data de 5 octombrie nu avem nicio pierdere dar sunt acele active”, a declarat pentru publicația respectivă, Eusebiu Durbacă, director general Complexul Energetic Valea Jiului.

Datorii “istorice” menite să ascundă pierderile CEVJ

De principiu astfel de societăți de stat funcționează după aceiași schemă. Sunt nou înființate dar o parte din datoriile firmelor pe scheletul cărora s-au constituit sunt preluate, astfel că nimeni nu mai știe ce datorii sunt recente sau care sunt “istorice”. Adică un talmeș-balmeș care să ascundă starea de fapt a societății.

În cazul CEVJ, care atenție nu a fost înființat să producă energie pe cărbune, scopul acestei entități fiind acela de a duce la bun sfârșit închiderea minelor, este interesant faptul că preia același număr de angajați pe care l-a avut fostul complex energetic. Adică, închidem minele din Valea Jiului cu același număr de angajați pe care îi foloseam pentru a produce energie pe bază de cărbune la CEH.

Tocmai de aceea nu putem să nu ne întrebăm: De ce, din cei aproximativ șase mii de angajați ai CEH, era nevoie la CEVJ, de toți, cei aproximativ 4.000 de angajați care lucrau la suprafață ?

Foto: Mondo TV