Meniu Principal

CJ Hunedoara: Drum asfaltat la Poienița Voinii(galerie foto)

Lucrările demarate în luna octombrie a acestui an au fost recepționate astăzi, iar drumul este asfaltat acum până în localitatea Poienița Voinii.  Acest prim tronson a fost modernizat cu fonduri atrase prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” și din bugetul propriu al Consiliului Județean Hunedoara. Valoarea totală a proiectului se ridică la 6,9 milioane de lei.

„Asigurăm comunitatea că nu uităm niciun colț de județ și depunem eforturi constante pentru a oferi infrastructură rutieră corespunzătoare în toate regiunile. Modernizăm și reabilităm sectoarele de drum în funcție de necesități și resurse disponibile. Așa cum am menționat anterior, angajamentul nostru este să nu uităm și să nu lăsăm pe nimeni în urmă”, a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, prezent în teren la recepția lucrării.

Continuarea proiectului, care prevede modernizarea sectorului de drum rămas neasfaltat, se va realiza în funcție de alocările bugetare ulterioare.

Consiliul Județean Hunedoara