Meniu Principal

Ghișeul.ro – În sprijinul locuitorilor din județul Hunedoara

În județul Hunedoara 23 de primării, din cele 69, sunt înscrise pe platforma ghișeul.ro – Sistemul Național Electronic de Plată Online.

Pentru a veni în sprijinul locuitorilor din județul Hunedoara care doresc să-și plătească online taxele și impozitele locale este foarte important ca primăriile hunedorene să se înscrie/înroleze pe platforma pusă la dispoziție de Guvernul României prin Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR).

Instituțiile publice înrolate în Ghișeul.ro le oferă cetățenilor posibilitatea de a plăti online impozitele şi taxele stabilite, precum și amenzi contravenţionale cu deducerile aferente plăţii în 15 zile calendaristice. În acest fel, este evitată prezența fizică la sediile primăriilor și sunt diminuate cozile formate la ghișee. Plățile online susțin distanțarea socială recomandată pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, dar și economisirea timpului petrecut pentru deplasarea la sediile instituțiilor.

Informații utile:

 Pași pentru înrolarea primăriilor în Ghiseul.ro

Pentru înrolarea primăriei la Ghiseul.ro, este necesară o hotărâre a Consiliului Local, dar și o serie de documente:

  • Pasul 1

Primăriile au nevoie de o hotărâre a Consiliului Local prin care să fie stabilit modul în care va fi suportat comisionul aferent plăţii cu cardul conform prevederii art. 10, alin (2) din HG nr. 1235/2010 și Hotărârii nr. 1070 din 11 decembrie 2013.

  • Pasul 2

Primăriile se pot înrola prin depunerea unui dosar care trebuie să conțină următoarele documente:

  1. O cerere privind înrolarea instituțiilor publice în Ghiseul.ro.
  2. O copie a contractului cu una dintre băncile înrolate în Ghiseul.ro. În cazul în care primăria deține un sistem informatic de gestionare a taxelor și impozitelor, atunci se semnează această convenție cu ADR. Dacă primăria nu deține un astfel de sistem informatic, atunci este nevoie de semnarea acestei convenții cu ADR.
  3. O cerere de numire a persoanelor din cadrul primăriei, care sunt responsabile în relația cu sistemul SNEP.
  4. O adresă din partea unității Trezoreriei Statului, în cadrul căreia primăria îşi desfăşoară activitatea financiară. Adresa trebuie să conțină și datele contului colector deschis pentru primărie, special pentru Ghiseul.ro.
  5. După pregătirea dosarului cu actele menționate, trebuie să accesați pagina web de unde puteți lansa solicitarea de înregistrare în Ghiseul.ro. Pentru a lansa o solicitare, trebuie să vă autentificați sau să vă creați un cont în platforma eDirect.

După parcurgerea acestor pași, primăria va fi înrolată în Ghiseul.ro, iar contribuabili vor avea posibilitatea de a plăti amenzile, taxele și impozitele online.

Informații suplimentare, utile atât instituțiilor publice cât și cetățenilor, pot fi obținute accesând www.ghiseul.ro