Meniu Principal

Oancea își recunoaște eșecul: Telecabina aduce grave prejudicii de imagine Cetății Deva

În încercarea de a „drege busuiocul” primarul municipiului Deva, anunță într-un comunicat de presă că va solicita tragerea la răspundere a exectantului lucrării la Telecabina Cetate Deva. O încercare tardivă, o „scamatorie electorală”, având în vedere faptul că de o aproape o lună, Florin Oancea a preferat să îi considere cârcotași pe cei care criticau modul în care a fost realizată această investiție, fără să acționeze.

Această decizie a primarului Florin Oancea nu face altceva decât să întărească faptul că investiția care a costat municipalitatea patru milioane de euro, este un eșec grosolan și o dovadă a superficialității cu care a fost tratat acest obietiv turistic de o importanță majoră pentru Deva.

Comunicatul de Presă:

Având în vedere situația neplăcută și inacceptabilă în ceea ce privește funcționarea telecabinei cu care se face accesul pe Cetatea Deva, sunt determinat să întreprind toate demersurile legale, pentru tragerea la răspundere și recuperarea daunelor materiale și de imagine, față de executantul investiției!

Primăria Deva, în urma unei licitații publice, a atribuit contractul care viza proiectarea și execuția în vederea modernizării telecabinei care facilitează accesul în Cetatea Devei, iar la data de 7 martie 2024 a fost efectuată recepția la terminarea lucrărilor. Primăria municipiului Deva și-a onorat în totalitate obligațiile contractuale față de executantul investiției. De la data punerii în funcțiune, în repetate rânduri au fost constatate defecțiuni tehnice ori funcționarea necorespunzătoare a echipamentelor, ceea ce a generat oprirea pentru diferite intervale de timp a ascensorului.

Astfel, la data de 19.04.2024 i-am notificat pe reprezentații asocierii de firme care au executat investiția și întrucât situația nu s-a remediat, în zilele următoare vom demara față de aceștia acțiunea civilă, urmând a solicita daune materiale corespunzătoare perioadei în care telecabina nu a funcționat și daune morale generate de afectarea negativă a imaginii și reputației UAT Municipiul Deva.

De asemenea, Primaria Municipiului Deva va formula plângere penală împotriva societăților implicate în proiectarea și execuția investiției, solicitând a se verifica modul de achiziție al echipamentelor folosite, prețurile de achiziție, valoarea și modul de executare a contractelor de consultanță și orice alte aspecte care ar putea să reprezinte indicii de săvârșirea unor infracțiuni.

Florin Nicolae Oancea, 

Primarul municipiului Deva