Meniu Principal

Sălan: Întrebare către Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Întrebarea are ca subiect deblocarea finanţării prin Submăsura 15.1 “Plăţi pentru angajamente de silvomediu” pentru oraşul Geoagiu, judeţul Hunedoara:

Stimate Domnule Ministru,

În ultimele săptămâni am purtat o serie de discuţii cu autorităţile locale ale oraşului Geoagiu. Ca urmare a acestor discuţii purtate mi-a fost prezentată existenţa unui blocaj apărut ca umare a accesării Submăsurii 15.1 “Plăţi pentru angajamente de silvomediu”.

Reprezentanţii Primăriei Geoagiu mi-au relatat că, în anul 2019, au facut demersul necesar pentru Submăsura 15.1 “Plăţi pentru angajamente de silvomediu” la suprafaţa de 386,78 hectare de pădure proprietate publică a oraşului Geoagiu.

La data solicitării sprijinului, Amenajamentul Silvic era în vigoare, încheindu-şi valabilitatea în decembrie 2019.

Conform legislaţiei în vigoare, Primăria Geoagiu a întocmit un nou amenajament silvic, care a parcurs toate etapele necesare fiind aprobat şi devenind operaţional începând cu anul 2020.

La solicitarea sprijinului pentru anul 2021, Primăria Geoagiu a transmis ca documentaţie anexată noul amenajament silvic, atât ITRSV cât şi APIA confirmând că totul este în regulă.

Cu toate acestea, Primăria Geoagiu nu a primit nici până în prezent sprijinul financiar pentru anul 2021, iar la întrebările adresate către APIA, de fiecare dată s-a răspuns că totul este în regulă doar ca aplicaţia informatică nu a permis încărcarea noului amenajament silvic, fiind vorba despre o problemă tehnică, ce va fi rezolvată în cel mai scurt timp.

Ţinând cont de cele prezentate mai sus, aş dori să îmi comunicaţi care sunt cauzele pentru care încă există acest blocaj financiar, dacă mai sunt şi alte unităţi administrative teritoriale în aceeaşi situaţie şi când va fi soluţionată situaţia?

Deputat PSD, Viorel Sălan