Meniu Principal

Caravana „Fără bariere”: 20 de orașe, 20 de evenimente peste 20.000 de particianți

20 de orașe, 20 de evenimente, mii de kilometri parcurși prin toată țara, peste 20.000 de elevi, studenți, părinți și profesori participanți, aproape 2 milioane de vizualizări pe platformele de Social-Media, o echipă minunată și un impact colosal.
Acesta este bilanțul Caravanei „Fără bariere”, încheiată astăzi printr-un eveniment special care a avut loc la Complexul Studențesc Tei. O campanie care nu a avut nicio legatură cu politicul! O campanie făcută de oameni pentru oameni, cu scopul de a salva mii de tineri din ghearele drogurilor.
Vă mărturisesc că a fost un proiect de suflet pentru mine, iar cea mai mare bucurie a fost reprezentată de rezultatele concrete pe care le-am avut: după fiecare eveniment au fost persoane care au venit și au cerut ajutor fie pentru ele, fie pentru cei dragi.
Le mulțumesc reprezentanților tuturor instituțiilor care ne-au fost alături, zi de zi, în această lună: Agenția Națională Antidrog; DIICOT, Poliția Română; Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane; Administrația Națională a Penitenciarelor; Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție; Consiliul Național al Rectorilor; Centrul Național de Sănătate Mintală și Lupta Antidrog; Teen Challenge România; ICEU Training Group; Federațiile Studențești și tuturor persoanelor implicate.
Cu speranța că vom găsi resursele necesare pentru a continua această campanie și în alte orașe ale țării, le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături și îmi doresc să ne revedem cu bine!
Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse