Meniu Principal

luni, martie 30th, 2020

 

Hunedorenii au fost alături de polițiștii locali intonând cu toții imnul național al României

Duminică – 29 martie 2020, la ora 17:00, pe bulevardul Dacia în dreptul Catedralei Eroilor a avut loc un moment emoționant ce i-a avut ca protagoniști pe polițiștii locali din municipiul Hunedoara, aflați în timpul liber  Zeci de polițiști locali, în semn de respect și unitate față de cetățenii municipiului Hunedoara s-au aliniat pentru intonarea imnului de stat al României, conform ordinului ministrului afacerilor interne care prevede difuzarea imnului de stat în fiecare zi de sâmbătă și duminică, la orele 17:00 și 21:00. Hunedorenii au fost alături de polițiștii localiMai mult


Viorel Sălan: PSD cere guvernului să impulsioneze producţia internă şi comercializarea produselor româneşti

Susținerea agricultorilor români – o prioritate Guvernul întârzie să adopte măsuri suplimentare pentru agricultori. Liberalii trebuie să înţeleagă, în al 12-lea ceas, că este nevoie de măsuri urgente pentru colectarea alimentelor produse de micii fermieri români. PSD cere guvernului să impulsioneze producţia internă şi să se preocupe de preluarea şi comercializarea produselor româneşti. Executivul trebuie să instituie rapid, un sistem de colectarea a produselor şi un sistem de desfacere. Liberalii trebuie să deblocheze şi să finanţeze programele de sprijin pentru fermieri, implementate de PSD şi să ofere acces la finaţareaMai mult


Proiecte care se află în dezbaterea comisiilor parlamentare

PSD a depus în Parlament următoarele proiecte care se află deja în dezbaterea comisiilor parlamentare   Săptămâna viitoare vor ajunge la Camera Deputaților care este for decizional. Este esențial ca acestea să fie promulgate cât mai repede de Președinte astfel încât românii să beneficieze #ACUM de prevederile lor. – Plafonarea prețului la alimente și medicamente – Amânarea plății facturilor la utilități – Suspendarea plății ratelor la bănci, fără dobânzi și penalități – Plata de către stat a șomajului tehnic pentru angajați – Amânarea obligațiilor de plată pentru companii  


Program restricţionat al autobuzelor care circulă pe raza municipiului Deva, începând de vineri, 27 martie 2020

Societatea de Transport Public Local Deva SRL anunţă programul de circulaţie al mijloacelor de transport public local, în regim de urgenţă, după cum urmează: Linia 1 Deva – Cristur şi retur, circulă de luni până vineri, între orele 7:00-16:15 (în zilele de Sâmbătă şi Duminică Nu circulă) Plecare din Deva la orele: 7.00,  8:15, 10:15, 12:15 si 16:15 Linia 2 Archia – Viile Noi şi retur, circulă de luni până vineri, între orele 6:00-17:00, cu succedere la o oră, de luni până vineri (în zilele de Sâmbătă şi Duminică NuMai mult


Primăria Deva a deschis un cont de solidaritate

Cetăţenii şi firmele care doresc să sprijine financiar persoanele care aparţin anumitor grupuri vulnerabile pot face donaţii în contul de solidaritate RO52 TREZ36621370201XXXXX, deschis la Trezoreria Deva, beneficiar Municipiul Deva, cod fiscal 4374393. Prin persoane care fac parte din grupurile vulnerabile se întelege: persoane vârstnice, persoane adulte încadrate într-un grad de dizabilitate, persoane fără adăpost, persoane beneficiare ale venitului minim garantat, persoane inactive pe piaţa muncii, tineri care părăsesc sistemul de protecţie a copilului, familii monoparentale etc. Banii care se vor aduna în contul de solidaritate mai sus menţionat vorMai mult


Hunedoara: Direcția de Asistență Socială a ajutat sute de hunedoreni

Direcția de Asistență Socială a ajutat, în ultima săptămână, sute de hunedoreni care, dintr-un motiv sau altul, nu pot ieși în oraș ca să își procure alimente și alte bunuri de strictă necesitate. Este vorba și despre persoane vârstnice, care au împlinit 65 de ani și nu au la cine să apeleze pentru cumpărături. Ca să nu fie nevoiți să iasă din case, Primăria municipiului Hunedoara, prin Direcția de Asistență Socială, le-a pus la dispoziție două numere de telefon pe care le pot apela zilnic. Acestea sunt: 0771-074262 (între orele 8:00Mai mult


Rotary Club Deva Castrum – partener la ”Scut pentru Spital – Deva”

Suntem reprezentanți ai societății civile din Deva Avem alături de noi ca parteneri un club Rotay din oraș: Rotary Club Deva Castrum, cunoscut la nivel local pentru proiectele sale în domeniul educației și sănătății. Împreună, cu ajutorul dumneavoastră, și al tuturor celor care doresc să se implice, sub orice formă, dorim să formăm un Scut Pentru Spital – Deva.  Așteptăm donațiile dumneavoastră cu specificația ”Scut pentru Spital – Deva” Spitalul Județean de Urgență din Deva tocmai a fost transformat în Unitate Medicala pentru pacienții cu COVID-19. Majoritatea avem rude, prieteni, foștiMai mult


Winkler: Trebuie regăsite solidaritatea europeană și acțiunea comună în fața pericolelor

Comunicat de presă referitor la explicația de vot a europarlamentarului Iuliu Winkler în contextul adoptării de către Parlamentul European a măsurilor financiare de urgență pentru combaterea pandemiei de coronavirus și a efectelor sale     În plină criză provocată de pandemie, prioritatea UE o reprezintă viața și sănătatea oamenilor, însă pentru a avea rezultate trebuie regăsite solidaritatea europeană și acțiunea comună în fața pericolelor, susține europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR, PPE) în explicația de vot privind aprobarea măsurile financiare de urgență din cadrul Inițiativei pentru investiții în răspunsul la pandemia deMai mult


DEVA : COMITETUL LOCAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ

HOTĂRÂREA NR. 11 din 27 martie 2020 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Deva  COMITETUL LOCAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ AL MUNICIPIULUI DEVA Având în vedere: Situația la nivel global și național cu privire la infecția cu coronavirus Covid-19, ţinând cont de evoluţia epidemiologică la nivelul teritoriului României, precum şi de prognozele de creştere a numărului de cazuri de infectare în perioada imediat următoare cu coronavirusul SARS-CoV-2, Adresele Instituţiei Prefectului – Judeţul Hunedoara din data de 27.03.2020; Luând în considerare Hotărârea nr. 11 din 17.03.2020 a ComitetuluiMai mult