Meniu Principal

miercuri, iunie 27th, 2018

 

Spectacolul “Rutenii și Românii la Marea Unire” a ajuns în Dărmănești, Bucovina

Evenimentul a fost  organizat de Dan Chidoveț,  primarul comunei Dărmănești, printre invitaţi fiind şi Iulius Firczak, deputat  al Uniunii  Culturale a Rutenilor din România. La spectacol au participat grupul vocal Lastivocica – Dărmănești, corul de copii al Școlii Gimnaziale Dărmănești, grupul vocal Cervona Ruja – Maramureș, Ansamblul Liceului Sigismund Toduța – Deva, Dana Crăciun și o formație de artiști bucovineni. Aplauze pentru cântece rutene vechi Au încântat publicul Ansamblurile rutene “Lastivocica” din Dărmănești, Suceava și  grupul vocal “Cervona Ruja” din Bistra, Maramureș. Au primit aplauze  pentru interpretarea  cântecelor  rutene vechi,Mai mult


Moloț și-a luat partidul la…pompă !

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe ultimele rezultate electorale, de-a dreptul umilitoare, obținute de ALDE Hunedoara la Deva și Sălașu și iată că baronul Moloț scoate pe piață un sondaj care a făcut-o și pe mama Omida să dea cu ghiocul de pământ. Cu sondajul în față, Moloț ne-a anunțat că partidul său are 11 procente adică a reușit să crească vreo nouă procente în șase luni dacă ținem cont că la Deva obținea 2, 34 la sută ! Curat, murdar nene Moloțe, dar oarecum posibil dacă ați număratMai mult


Iuliu Winkler, deputat european (UDMR, PPE): “Puteți fi mândri de munca și rezultatele voastre”

Iuliu Winkler s-a întâlnit cu tinerii participanți la tabăra de vară a Mișcării Protectorii Patrimoniului care se desfășoară la Sâncraiu, județul Cluj. Cu acest prilej, deputatul european le-a vorbit acestora despre importanța proiectelor lor de ocrotire a patrimoniului cultural și istoric și despre faptul că munca lor este cea mai importantă contribuție pe care comunitatea maghiară din Transilvania o aduce în cadrul Anului European al Patrimoniului Cultural.  Protejarea monumentelor într-un mod creativ Mișcarea Protectorii Patrimoniului este cea mai importantă contribuție a comunității maghiare din Transilvania la Anul European al PatrimoniuluiMai mult


Marius Surgent, deputat ALDE: Dreptul la ajutor social încetează în cazul în care o persoană aptă de muncă refuză să muncească

Refuzul unui loc de muncă sau refuzul de a participa la serviciile de formare profesională oferite de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă va avea ca rezultat încetarea dreptului la ajutorul social. Aceasta este una din modificările aduse legii privind acordarea de ajutor social. Marius Surgent : Aceste modificări erau absolut necesare În opinia deputatului Marius Surgent, unul dintre inițiatorii acestui proiect legislativ, aceste modificări erau absolut necesare. “ De foarte multă vreme există în societatea românească  o serie de dezbateri legate de această temă. De asemenea unele ancheteMai mult