marți, martie 27th, 2018
S.P.I.G.M Deva – se fac ultimele pregătiri pentru sărbatoarea Paştelui
În ciuda vremii capricioase, Angajaţii Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva fac tot ce se poate pentru a pregăti oraşul de sărbătoare „S-au văruit arborii, în vederea pregătirii pentru Sărbătorile Pascale. Astfel de lucrări au fost efectuate pe bulevardele Iuliu Maniu, 22 Decembrie, 1 Decembrie şi străzile Avram Iancu, Gheorghe Bariţiu, Mihail Kogălniceanu şi Aurel Vlaicu. De asemenea, s-au săpat trandafirii din zonele bulevardul 22 Decembrie, Piaţa Unirii şi Piaţa Revoluţiei. Au fost montate coşuri de gunoi stradale şi bănci stradale în cadrul celor trei puncte de învăţământMai mult
MCDR Deva este partener direct la Proiectul RO-CHER
Proiectul RO-CHER – Proiect complex multidisciplinar pentru monitorizarea, conservarea, protecția și promovarea patrimoniului cultural românesc Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, sub egida Consiliului Județean Hunedoara, anunță începutul derulării în parteneriat cu alte instituții din țară a unui proiect în valoare de peste 5.200.000 de lei, durata de implementare a acestuia fiind de 32 de luni, în perioada 1 martie 2018 și 31 octombrie 2020. Proiectul este susținut financiar de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, fiind contractat de către Agenția Spațială Română. Denumirea proiectuluiMai mult
100 DE ANI DE LA UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA 27 MARTIE 1918-27 MARTIE 2018
Secolul al XIX-lea, evident geopolitic, nu cronologic, începe la 14 iulie 1789, la căderea Bastiliei și se termină la 11 noiembrie 1918 odată cu finalul Primului Război Mondial. Revoluția Franceză (1789-1792) a asigurat cadrul ideatic al unei noi Europe. Anul 1918 a consfințit profunde schimbări, mai ales în viața Europei, pe care locuitorii bătrânului continent nu le-au prevăzut, nu au conceput că vor avea loc, că nimic nu va mai fi ca înainte. Este deci, un secol lung, care prefigurează apariția unei noi lumi, cu totul alta decât cea deMai mult
UCRR- a avut loc prima reuniune trimestrială din acest an a Consiliului Mondial al Rutenilor
Deputat Iulius Firczak: „Deviza noastră, a rutenilor, rămâne sloganul lansat de Aleksander Duhnovici în anul 1848 “Am fost, sunt și voi rămâne rutean!” Rutenii sunt locuitorii unei zone din Europa central răsăriteană, la nord şi la sud de Munţii Carpaţi. Teritoriul de baştină – cunoscut şi sub denumirea de Rusia Subcarpatică – se întinde în părţile limitrofe ale Ucrainei, Slovaciei şi Poloniei. Denumirile sub care mai sunt cunoscuţi Rutenii sunt multiple: Rusini, Rusnaci, Ruşi Carpatini, Rusini Ucraineni, Rusini Carpatini, Ruteni Transcarpatini. Uniunea Culturală a Rutenilor din România aMai mult
Sorin Marica, deputat PSD Hunedoara: “PSD propune clasei politice un proiect de ţară pentru România”
Această ofertă va fi supusă dezbaterii publice, în aşa fel încât, ulterior, să fie transformată în lege Pe termen lung, România nu are un plan de dezvoltare şi PSD vrea să prezinte ţării un proiect în care să stabilească care sunt priorităţile naţionale. Se vor stabili, pe fiecare domeniu de activitate, priorităţile naţionale şi de ce au nevoie românii în următorii 25 de ani. Ofertă politică a PSD la Congresul extraordinar „Au trecut peste 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană şi aşteptările de progres şi bunăstare aleMai mult
Apocalipsă la căpătâiul raclei
Dă-te fă mai încolo, striga ţaţa Rafira în timp ce altoia, regulamentar, la ficaţi, un zdrahon de femeie, ardeleancă probabil, ce încerca să înainteze spre racla cu moaşte. Băăă, ne omoară pe toţi! articula gâtuit badea Ion, privind uluit cum proteza, la un ghiont aproximativ neintenţionat, îi zburase din gură lovind, undeva în numele Tatălui, o creştină ce-şi croia cărare prin mulţime mai ceva ca un Panzer german. Minune! Am fost atinsă de moaştele sfântului! se apucă să urle, ca din gură de şarpe, creştina care, de emoţie, căzuse înMai mult
Arion: Cine zice că rezervorul de la Casa de Cultură lipsește, se înșeală ! Îi mai dau două-trei ciocane și e gata !
Știrea că la Casa de Cultură din Hunedoara s-au plătit 100.000 de lei pentru un rezervor de apă care nu există, l-a luat oarecum prin surprindere pe Viorel Arion. Adică, omu’ știa că lipsește, dar se gândea că nu se va prinde nimeni ! În fond și la urma urmei, dacă ar fi un incendiu la Casa de Cultură, se știe că pompierii vin cu apa lor ! Deci rezervorul ăla era mai mult un moft ! Cel puțin așa i-a spus lui Moloț care era boier mare pe vremeaMai mult