Meniu Principal

Banii trebuie să ajungă la oameni, acolo unde este nevoie de ei

În ultimele săptămâni am luat decizii importante în Parlamentul European legate de fondurile europene pentru România pentru următorii ani.

 Acum începem implementarea acestor decizii pentru a ne asigura că banii ajung cât mai repede la oameni, acolo unde este nevoie de ei.

Avem săptămâna aceasta, în plenul Parlamentului European, dezbateri importante privind pregătirea și implementarea Planurilor Naționale de Redresare și Reziliență în toate țările membre, despre Mecanismul privind condiționalitatea fondurilor europene de statul de drept, precum și despre Programul de investiții InvestEU.

Voi lua cuvântul în toate aceste trei dezbateri.

Vineri vin acasă. Voi merge în județul Hunedoara să discutăm cu oamenii despre ce investiții vom putea face din fonduri europene și mă voi întâlni cu reprezentanții minerilor din Valea Jiului.

Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL