Meniu Principal

Pentru binele întregii societăți românești, dreptate pentru victime

9 martie este Ziua Detinuților Politici Anticomuniști

 ”În urmă cu numai 10 ani, România a adoptat o lege prin care comemorăm tragedia celor care au fost victimele principale ale regimului comunist.

 9 martie este Ziua Detinuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989, dedicată amintirii sutelor de mii de cetățeni români, femei, bărbați, adulți, adolescenți și copii, oameni politici, intelectuali, țărani și mici proprietari, militari sau simpli cetățeni internați în cele 44 de penitenciare și 72 de lagăre de muncă forțată ale unui sinistru sistem de represiune politică.

Nici astăzi nu cunoaștem numărul exact al victimelor, multe închise timp de ani întregi fără proces și fără condamnare. Numele multora sunt omise din documentele oficiale ale regimului iar istoricii vor mai munci cel puțin încă o generație, adunând informații despre amploarea și formele sordide pe care le-a luat gulagul comunist în România.

Oroarea sistemului concentraționar a ținut întreaga societate ostatecă fricii, a determinat pe mulți să renunțe la idealul libertății, dar ziua de astăzi este dedicată celor care s-au confruntat direct, fără niciun scut de protecție, cu cele mai mari abuzuri, torturi și nedreptăți ale deceniilor de regim comunist.

Este dedicată celor care și-au pierdut inocența și anii tinereții la Pitești, celor a căror sănătate și demnitate au fost distruse la Sighetul Marmației, Jilava, Aiud, la Gherla sau în munca forțată la Canal, femeilor tratate cu cea mai mare cruzime și despărțite de copiii lor la Mislea sau Miercurea Ciuc, copiilor născuți în închisoare și aruncați într-un sistem de orfelinate aproape la fel de sinistru ca și cel al penitenciarelor.

Toată această suferință umană, provocată de nebunia ideologică dar mai ales de dorința cinică a unui regim tiranic de a se menține la putere cu orice preț, a lăsat urme care nu s-au șters în societatea românească.

La fel ca victimele revoluției anticomuniste din 1989, deținuții politici ai regimului comunist încă nu și-au primit dreptatea. Au fost abuzați de sistemul politic și juridic al României comuniste și uitați de instituțiile responsabile de asigurarea dreptății în România democratică.

În timp ce victimele neștiute până acum sunt descoperite de istorici în arhive sau în mărturiile celor care au împărțit cu ei celulele, în timp ce încă mai sunt aduse la iveală morminte fără cruce, torționarii și principalii responsabili de aceste crime au fost uitați și ocoliți de lege timp de două decenii.

O zi ca cea de astăzi ne obligă la un examen de conștiință în absența căruia nu vom putea vindeca rănile profunde pe care comunismul le-a lăsat în urma sa.

Să îndreptăm un gând pios spre cei a căror viață a fost distrusă în închisorile comuniste, să ne amintim de datoria pe care o avem de a găsi dreptate și pace pentru victime, pentru binele întregii societăți românești.”

Ludovic Orban, președintele Partidului Național Liberal