Meniu Principal

Vetuța Stănescu consideră că „mângâierile cu piciorul” practicate de primarul Ovidiu Ciolea au ajuns “muniție” pentru adversarii politici

Stănescu, președinte PNL Hunedoara: “Este abject să transferi totul în plan politic și să exploatezi asemenea situații în scopuri electorale”… Explicațiile președintelui PNL Hunedoara privind incidentul din Primăria Comunei Pui, consemnate de jurnaliștii de la stiridinhunedoara.ro, duc mai degrabă în zona răfuielilor politice, în opinia deputatului liberal, primarul fiind un fel de “vinovat fără vină”. În declarația dată jurnaliștilor de la publicația amintită anterior, Vetuța Stănescu încercă să minimalizeze reacția agresivă a primarului la adresa secretarului general al primăriei, respectiv aplicarea unei “mângăieri cu piciorul” în zona feței. O lovitură cu piciorul în zona feței secretarului general al primăriei pe care o recunoaște chiar primarul comunei Pui.

Vetuța Stănescu, președinte PNL Hunedoara: „Eu sunt împotriva violenței, de orice fel, și consider că astfel de situații nu trebuie transformate în instrumente de atac politic. Există un dosar penal și instituții abilitate să efectueze cercetări și să stabilească responsabilitățile. Este abject să transferi totul în plan politic și să exploatezi asemenea situații în scopuri electorale”, a declarat, Vetuța Stănescu pentru stiridinhunedoara.ro.

Liderul liberalilor hunedoreni a revenit ulterior și cu o explicație la declarația sa:

Vetuța Stănescu, președinte PNL Hunedoara: „M-am referit la toți cei care încearcă să exploateze politic o situație gravă, înainte ca instituțiile abilitate să stabilească faptele și responsabilitățile. Nu am vizat o persoană anume, ci un mod de a face politică pe care îl consider profund greșit. Violența trebuie condamnată, nu transformată în capital electoral”, au consemnat jurnaliștii de la stiridinhunedoara.ro.

Declarațiile secretarului general al Primăriei Comunei Pui: https://gddhd.ro/investigatii/secretarul-general-din-pui-spune-ca-primarul-a-lovit-o-dupa-ce-a-refuzat-sa-semneze-cu-luni-inainte-semnalase-nereguli-la-o-investitie-anghel-saligny/