Meniu Principal

Stroia Tiberiu

 

FORAJ DE OPINIE: NA-Ț-O frântă că am dres-o, Mircea Geoană e alesul!

La ieșirea din laboratoarele americane de foraje de opinie, Marcel Ciolacu a povestit: “M-a luat Mircea cu el la americani să ne sondeze ăia prin laboratoarele lor. Când să intrăm în institutul de forare, Mircea mi-a zis: Marcele, ascunde-ți naibii epoleții ăia, nu mai sta cu ei la vedere, că te faci de râs. Bă, Marcele aici în laboratoarele la ei, gradele e numai de la general în sus. Și lasă dom’le punga aia de pufuleți că ronțăi la ei de când ne-am urcat în avion. Mă faci de râs…ceMai mult


Noaptea Bibliotecilor- a XII-a ediție

Ca în fiecare an, primul sfârșit de săptămână din luna octombrie a strâns laolaltă prieteni ai Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva care au venit, cu mic, cu mare, la o nouă ediție, a XII-a, a tradiționalei Nopți a Bibliotecilor. Este un eveniment cultural interactiv foarte îndrăgit pe care, an de an, îl pregătim cu bucurie și cu toată atenția pentru prietenii noștri de toate vârstele. A fost pentru noi un nou prilej de a le dărui celor ce ne-au trecut pragul momente de bucurie, de destindere, un modMai mult


Al doilea subprefect al județului Hunedoara a depus jurământul

Președintele Consiliului Județean Hunedoara a participat vineri la ceremonia de învestire a domnului Constantin Fulga în funcția de subprefect al județului Hunedoara. Evenimentul s-a desfășurat în format hibrid la sediul Instituției Prefectului – Județul Hunedoara, în sistem videoconferință cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne, respectiv în prezența conducătorilor instituțiilor deconcentrate și autorităților aflate în subordinea MAI. Constantin Fulga este membru PSD Lupeni, numele acestuia fiind vehiculat ca posibil candidat PSD la funcția de primar al muninipiului  Petrosani  la alegerile de anul viitor. A ocupat timp de mai mulți ani funcția de directorMai mult


Vetuța Stănescu a avut “glume în program” la adresa lui Laurențiu Nistor

Invitată la postul de televiziune locală MondoTV, Vetuța Stănescu președintele PNL Hunedoara, a ținut să-i „bage bățul prin gard” președintelui PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor. Stănescu și-a început dialogul cu moderatorul emisiuni, cu o glumă la adresa președintelui PSD Hunedoara, precizând că a participat în calitate de invitat la Conferința Județeană a PSD, unde Laurențiu Nistor s-a reales președinte. Intervenția moderatorului care a sesizat ironia doamnei Stănescu, n-a făcut altceva decât să o facă să zâmbească, semn că doamna Stănescu „gustă” și își apreciază glumele. Redăm mai jos dialogul dintre moderatorMai mult


Hunedoara: Programul de audiențe la primărie va fi modificat

Din cauză că zilele de miercuri au devenit şi mai aglomerate decât erau de obicei, dar şi pentru că-mi doresc să acord timp suficient fiecărui cetăţean care doreşte să discute direct cu mine o anumită problemă, am decis modificarea programului de audienţe. Astfel, de săptămâna viitoare, voi acorda audienţe marţea, de la ora 09.00. Înscrierile în audienţă se pot face prin depunerea unei cereri la sediul Primăriei (clădirea nouă), prin e-mail la adresa info@primariahunedoara.ro dar şi telefonic, la numărul 0254.716.322 – int. 225. Detalii despre procedura de înscriere în audienţăMai mult


Constantin Necula: Lansare de carte la Salonul Hunedorean al Cărții

La Salonul Hunedorean al Cărții din acest an, printre personalitățile prezente cu lansări de carte se va număra și preotul prof. univ. dr. habil. Constantin NECULA, unul dintre cei mai cunoscuți și mai îndrăgiți slujitori români ai altarului, un duhovnic dăruit cu har care se bucură de aprecierea oamenilor de toate vârstele. La această întâlnire care va avea loc în data de 13 octombrie 2023, ora 1800, în incinta Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or, părintele Constantin Necula va prezenta două cărți al căror autor este: Ogorul cu îngeri șiMai mult


ABRACADABRA – Judecata Poveștilor la Deva

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva vă invită în data de 23 octombrie 2023, ora 18:00, în sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva la spectacolul ,,Judecata Poveștilor”, un spectacol pentru toate vârstele. ,,Judecata Poveștilor” este un eveniment interactiv în cadrul căruia magia poveștilor este completată de participarea copiilor, care devin eroi de poveste. Special pentru cei mici, dar și pentru părinții și bunicii dornici să-l revadă, magicianul Marian Râlea și echipa sa au pregătit un spectacol încântător, un program interactiv, în cadrul căruia copiii sunt transpuși în lumeaMai mult


GUVERNUL PRELUNGEȘTE PLAFONAREA TARIFELOR RCA

Guvernul rămâne consecvent și continuă să ia măsuri pentru reducerea inflației – obiectiv de mare importanță pentru întreaga economie și populație a țării. Astfel, a luat decizia prelungirii plafonării tarifelor la RCA până la finalul anului o Fără o astfel de măsură milioane de RCA-uri s-ar fi scumpit, inclusiv în perioada sărbătorilor, ceea ce inevitabil ar fi alimentat și inflația și ar fi afectat puterea de cumpărare a oamenilor. o Obiectivul de a avea o inflație cu o singură cifră până la finalul anului a fost deja atins, (în augustMai mult


S.P.I.G.M. Deva vă informează

În data de 06.10.2023 se vor efectua lucrări de întreținere și curățenie a zonelor mai jos enumerate. Deasemenea, pentru a facilita accesul și desfășurarea activităților specifice de întreținere vă rugăm sa evitati parcarea autoturismelor în intervalul orar 07:30 – 15:30, în zonele mentionate. Vă mulțumim!


Conferința Internațională Româno-Franceză: „Dezvoltare regională durabilă pentru județul Hunedoara”.

Consiliul Județean Hunedoara găzduiește lucrăile Conferinței Internaționale Româno-Franceze cu tema „Dezvoltare regională durabilă pentru județul Hunedoara”. Conferința organizată, în zilele de 5 și 6 octombrie, în parteneriat cu prestigioase instituții academice din țară și străinătate, este primul eveniment de anvergură derulat în județul Hunedoara, care reunește reprezentați ai mediului academic și ai administrației publice locale. Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc la Consiliul Județean Hunedoara, în cursul dimineții, în prezența a zeci de cadre universitare de la Academia de Studii Economice București, în frunte cu rectorul, prof.univ.dr. Nicolae Istudor,Mai mult