Meniu Principal

vineri, aprilie 5th, 2024

 

Emil Rîșteiu face pe prostul și riscă să rămână așa

Într-o postare video, consilierul local „Emil Vrăjeală” mai încearcă o „scamatorie cu locomotiva” cu speranța ca de data asta să-i și iasă. „Emil Vrăjeală” le spune simerienilor că totul este în regulă cu această locomotivă și dă de înțeles că primarul Iulius Bedea nu vrea să accepte o soluție foarte simplă.  Emil și acoliții săi din Consiliul Local, fug de răspundere ca „dracu de tămâie”! De două ori i-a convocat primarul Iulius Bedea pe consilierii locali pentru a aproba documentul solicitat de proprietarul locomotivei de epocă, respectiv Societatea de AdministrareMai mult


DEVA: Sute de elevi intersați de o carieră militară într-un dialog cu reprezentanții Școlilor Militare

La Deva, a avut loc un eveniment mai puțin obișnuit. Sub patronajul Parlamentului României, cu sprijinul Inspectoratului Județean Școlar și Consiliului Județean Hunedoara, am organizat, în calitate de secretar al Comisiei pentru Apărare, ordine publică și siguranță națională, dezbaterea intitulată “Tinerii și cariera militară: o alegere cu multe avantaje”. Au participat toate instituțiile de învățământ din sistemul național de apărare și ordine publică, siguranță națională, care sunt interesate de atragerea de elevi și studenți în școlile militare. A fost pentru prima dată când unitățile de învățământ militar din România auMai mult


GEOAGIU: Copiii au cântat și au recitat poezii la Centrul de Zi

Copiii parohiei din satul Aurel-Vlaicu, împreună cu preotul paroh Avram Daniel au adus bucurie în sufletele beneficiarelor Centrului de zi pentru persoanele vârstnice din orașul Geoagiu, susținând un program de cântece și poezii cu tema ”Cuvântul care vindecă”.  Cu această ocazie copiii au oferit doamnelor flori, felicitări și dulciuri marcând astfel ”Ziua femeii creștine” și  perioada în care ne aflăm a postului Paștelui. Centrul de Zi pentru Persoanele Vârstnice Geoagiu


Cosmin Rădescu este candidatul PNL la Primăria Petroșani

Cosmin Rădescu este candidatul PNL la Primăria Petroșani. Are alături o echipă puternică și determinată! Cosmin Rădescu este candidatul PNL Hunedoara la Primăria Municipiului Petroșani. A fost anunțat astăzi oficial, în cadrul unei conferințe de presă, la care au luat parte președintele PNL Hunedoara – deputatul Vetuța Stănescu, Călin Petru Marian – candidatul PNL la Președinția Consiliului Județean Hunedoara, Adrian Zvâncă – consilier județean și candidat la un nou mandat, dar și o parte a puternicei echipe liberale din municipiu. Cosmin Rădescu este membru al PNL din anul 2020, aMai mult


FOTBAL: „ACS Viitorul Șoimuș” învinge „CSM Dacia Orăștie” cu 7-1

Juniori U19 , etapa 15 ACS Viitorul Şoimuş – CSM Dacia Orăştie 2010 7-1 (4-1). Au marcat Andrei Casian, Vasc Robert, Budai Alexandru și David Alexandru Albu Victoria jucătoriilor echipei ACS Viitorul Șoimuș a fost consemnată pe pagina de socializare de antreborul echipei, Tiberiu Hajdu:  „Astăzi am continuat seria meciurilor bune, reușind a patra victorie din tot atâtea meciuri jucate în retur. Pe un timp numai bun pentru fotbal și un teren care te îmbie la fotbal, jucătorii ambelor echipe au oferit un meci spectaculos cu multe faze și goluri. IncurajațiMai mult


DEVA: Un nou proiect pentru achizția de autobuze electrice

Sunt bucuros că astăzi, am reușit să depunem spre finanțare proiectul ,,Achiziția mijloacelor de transport ecologice în Municipiul Deva”. Vrem să obținem fonduri nerambursabile pentru achiziția a încă 10 autobuze electrice de 12 m, echipamentele necesare sistemelor cu care se vor integra (e-ticketing, supraveghere video, info călători, prioritizare la trecerea prin intersecții, numărare călători, etc) precum și a 10 stații de încărcare lente de minim 60kW și 4 stații de încărcare rapidă de minimum 120kW pentru vehiculele. Proiectul a fost depus în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, care promovează mobilitateaMai mult