Meniu Principal

miercuri, martie 22nd, 2023

 

Încă un bloc din municipiul Deva va fi reabilitat termic cu fonduri europene

L-am desemnat pe colegul meu, Ovidiu Moș – Viceprimarul Municipiului Deva, să semneze luni, 20 martie 2023, la București, contractul de finanțare pentru creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe nr. 76, aflat pe strada Bejan din municipiul Deva. Valoarea totală a acestui proiect pe fonduri europene nerambursabile este de 3.596.702,83 lei (aproximativ 730.000 euro). Finanțarea acestui proiect se face prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Principalele lucrări care vor fi executate sunt: înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie termoizolantă cu performanță ridicată, înlocuirea tâmplăriei interioare (uși și ferestre),Mai mult


Nemulțumiri față de compensațiile mici acordate fermierilor

În ședința PSD au fost exprimate nemulțumiri față de compensațiile mici acordate fermierilor români. Cu toții ne-am fi dorit compensații mai mari. Dar nu a fost în discuție demiterea ministrului. Acesta s-a implicat, încă din septembrie 2022, în această chestiune. Datorită intervențiilor sale România a primit mai mult decât ar fi reieșit din algoritmul tehnic aplicat de Comisia Europeană. Trei dintre cele șase state care au solicitat compensații nu au primit niciun euro. Ministerul Agriculturii poate dubla compensațiile acordate de Comisia Europeană ACTIVITATEA MINISTRULUI AGRICULTURII o A avut 8 intervențiiMai mult


ÎNZESTRAREA ARMATEI CU ECHIPAMENTE PERFORMANTE CONTINUĂ

MApN a solicitat aprobarea Parlamentului pentru iniţierea procedurilor de atribuire a mai multor programe de înzestrare vizând sisteme de arme SHORAD – VSHORAD, maşini de luptă pentru infanterie pe şenile – MLI, sisteme obuzier calibru 155 mm de nivel batalion, rachete aer-aer dirijate radar cu rază medie de acţiune, precum şi cu infraroşu cu rază scurtă de acţiune Solicitarea a fost deja transmisă la comisiile parlamentare de apărare. MApN a cerut aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru iniţierea procedurilor de atribuire aferente următoarelor programe de înzestrare: Programul de înzestrare „Sistem integratMai mult


2024- „Anul Avram Iancu”

Am votat în Senatul României instituirea anului 2024 ca „Anul Avram Iancu”, la aniversarea a 200 de ani de la nașterea marelui revoluționar român din Ardeal. Proiectul a fost adoptat cu 95 de voturi „pentru”, astfel că pe întreg parcursul anului 2024, se vor organiza manifestări culturale, artistice și educaţionale dedicate celebrării vieţii şi activităţii lui Avram lancu. Născut în anul 1824, la vârsta de doar 24 de ani, a fost figura principală în ceea ce priveşte cristalizarea şi coagularea doleanţelor românilor, precum şi organizarea rezistenţei acestora împotriva forţelor contrareMai mult


În atenția cetățenilor Municipiului Deva

S.P.I.G.M. Deva vă informează că în 22.03.2023 va efectua lucrări de întreținere și curățenie a zonelor mai jos enumerate. Deasemenea, pentru a facilita accesul și desfășurarea activităților specifice de întreținere vă rugăm sa evitati parcarea autoturismelor în intervalul orar 07:30 – 15:30, in zonele mentionate. Vă mulțumim!


Titluri de proprietate pentru deținătorii terenurilor din zonele care nu au fost colectivizate

Proiectul de lege Pl-x nr. 354/2022, pe care l-am inițiat alături de colegul meu – deputatul PNL Florin Roman,  ce permite emiterea titlurilor de proprietate pentru deținătorii terenurilor din zonele care nu au fost colectivizate, a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru agricultură și a Comisiei juridice din Camera Deputaților. Inițiativa legislativă de modificare și completare a Legii fondului funciar restabilește situația reală a proprietății asupra terenurilor, care nu este reflectată în mod real în evidențele de carte funciară sau în registrele agricole. În plus, are implicații directe șiMai mult


Primăvara poeților hunedoreni

Cum altfel ne-am fi putut întâlni cu primăvara care a venit, cum altfel i-am fi putut deschide porțile inimilor noastre dacă nu dedicând ceasuri speciale poeziei? Am serbat, așadar, și în acest an, Ziua Internațională a Poeziei împreună, creatorii de poezie și iubitorii ei. Cei care au stabilit ca ziua de 21 martie să fie ziua poeziei din întreaga lume au avut în vedere, sigur, emoția și bucuria pe care le simțim de îndată ce renaște întreaga natură. De aceea și noi, în această zi am fost împreună, am lăsatMai mult


Ofensiva culturală a CJ Hunedoara continuă

În anul 2023, Consiliul Judetean Hunedoara continuă investițiile în cultură și susține evenimentele culturale de prestigiu organizate de instituțiile subordonate. Odată cu adoptarea hotărârilor de aprobare a bugetului propriu și ale instituțiilor de cultură, s-a dat undă verde unui nou val al ofensivei culturale!  Casa de Cultură din Hunedoara, finalizată. Urmează Castelul Nopcea După ce, recent au fost finalizate lucrările de reabilitare a Casei de Cultură din Municipiul Hunedoara, proiect în valoare de 15,5 milioane de lei implementat cu sprijinul consistent al Consiliului Județean Hunedoara (contribuția CJ Hunedoara fiind deMai mult


Consultări în vederea adoptării celor două legi ale educației

În continuarea consultărilor în vederea adoptării celor două legi ale educației, astăzi am primit reprezentanți ai ONG-urilor și ai mediului economic din țară pentru a afla punctul de vedere al acestora pe domenii precum: educația în limba română pentru copiii din diaspora și comunitățile istorice, educația pentru copiii cu cerințe educative speciale și formarea, calificarea forței de muncă prin dezvoltarea învățământului dual. Participanți au fost cei de la Salvati Copiii Romania, UNICEF Romania, Alianța „One Voice for Education”, Public Affairs Solutions, Fundația pentru Educație și Vocație, Asociația Nevăzătorilor din România,Mai mult