Meniu Principal

Viorel Sălan: Au continuat audierile reprezentanţilor instituţiilor cu atribuţii şi responsabilităţi în desfăşurarea procesului electoral

În şedinţa Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli și fraude semnalate în spațiul public, cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai 2019, au continuat audierile reprezentanţilor instituţiilor cu atribuţii şi responsabilităţi în desfăşurarea procesului electoral.

 

Ancheta Parlamentară

Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli și fraude semnalate în spațiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai 2019 şi-a reluat lucrările. În şedinţă au fost dezbătute şi adoptate obiectivele comisiei. Am stabilit activităţile comisiei în perioada următoare şi, de asemenea, am întocmit lista cu instituţii către care să se trimită adrese şi de la care să se solicite documente/informaţii relevante sau de interes pentru aflarea adevărului.

În partea a doua a şedinţei, i-am audiat de Ionuţ Apahideanu, politolog, şi Dan Şelaru, matematician, cei doi clujeni care au avut iniţiativa de a parcurge şi analiza circa 3.700 de procese verbale din cele peste 18.700, întocmite în cadrul defaşurarii scrutinului electoral din 26 mai 2019. În analiza realizată şi prezentată membrilor comisiei, cei doi au identificat şi inventariat principalele tipuri de nereguli constatate la alegerile europarlamentare. De asemenea au fost expuse numeroase exemple concrete în sprijinul constatărilor rezultate.

În şedinţa din 9 iulie a Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli și fraude semnalate în spațiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai 2019, au continuat audierile reprezentanţilor instituţiilor cu atribuţii şi responsabilităţi în desfăşurarea procesului electoral. Au răspuns întrebărilor puse de către membrii comisiei Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne şi Laura Elena Chiorean, secretarul general a Ministerului Afacerilor Externe.