Meniu Principal

Viorel Sălan: Am deplina convingere că Jandarmeria Română va acţiona în continuare în beneficiul cetăţenilor

Cei 170 de ani pe care jandarmeria îi aniversează anul acesta, dovedesc faptul incontestabil că Jandarmeria Română a fost şi a rămas o armă de elită a sistemului naţional de apărare şi ordine publică, lucru pe care îl demonstrează chiar în aceste zile.

Săptămâna trecută, pe 3 aprilie a fost Ziua Jandarmeriei Române. Acum, când România se confruntă cu o criză fără precedent, jandarmii sunt din nou în prima linie, împreună cu toate organele de ordine și siguranță publică, pentru a menţine stabilitatea socială şi prin aplicarea cu rigurozitate prevederilor legii în perioada stării de urgență. Aceasta şi pe fondul creșterii numărului de persoane care nu respectă autoizolarea, carantina și interdicțiile de circulație, fapte ce amplifică gradul de risc al situaţiei la nivel naţional.

Deşi trecem ca naţiune printr-un un moment atât de dificil, am convingerea fermă ca Jandarmeria Română îşi va face datoria ca întotdeauna.
Îi cunosc pe aceşti oameni curajoşi şi dedicaţi. Am lucrat alături de ei aproape 35 de ani şi ştiu că îşi vor duce la bun sfârşit misiunile cu vocaţie şi devotament.
Am deplina convingere că Jandarmeria Română va rămâne şi de acum încolo acelaşi reper fundamental de stabilitate socială şi va acţiona şi în continuare în beneficiul cetăţenilor, al comunităţilor, aplicând mereu în mod echilibrat legea, în litera şi spiritul ei. Iar jandarmilor le doresc să îşi facă şi pe mai departe datoria cu inteligenţă, seriozitate, tact şi devotament.

La mulţi ani, Jandarmeria Română!
La mulţi ani, jandarmi!