Meniu Principal

TNL Hunedoara: Școala Politică “Avram Iancu” la Straja

În perioada 1-3 martie organizăm Școala Politică “Avram Iancu” la Straja, un eveniment devenit deja o tradiție a Tineretului Național Liberal!

La deschiderea oficială a școlii au participat Vetuța Stănescu, președinta PNL Hunedoara, Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara, Florin Oancea, primarul Devei, Mara Mareş, președinta Tineretului Național Liberal și Gheorghe Falcă, europarlamentar al Partidului Național Liberal. Colegii noștri liberali din țară s-au alăturat acestui eveniment, care are ca scop principal pregătirea acestui an electoral.

Noi preferăm să numim acest an unul provocator, care ne obligă să ne pregătim cât mai bine pentru lupta electorală și pentru o reprezentare cât mai bună a comunităților noastre, să ne organizăm și să ne setăm clar obiectivele. “Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma”, spunea Avram Iancu. Anul 2024 este declarat anul Avram Iancu, iar acesta ramane simbolul școlii noastre politice de la Straja.

TNL Hunedoara