Meniu Principal

duminică, martie 3rd, 2024

 

Intotero: Am întâmpinat primăvara alături de Organizația de Femei PSD Suceava (galerie foto)

Am întâmpinat primăvara alături de 600 de colege minunate din Organizația de Femei PSD Suceava. Felicitări, Larisa Blanari, pentru alegerea în funcția de președinte a OFPSD Suceava! Este o organizație mare, cu doamne destoinice, care zi de zi se implică activ în comunitățile din care fac parte. Le felicit pentru munca pe care o fac zi de zi și le doresc mult succes în alegerile care vor avea loc în acest an. De Mărțișor, materialele din rezerva de stat a țării au ajuns și la cei 328 de copii instituționalizațiMai mult


SIMERIA: Emil Rîșteiu a avut prima confruntare cu unul dintre „contra-candidați” (galerie foto)

Emil vindea „gogoși”, omul vindea țuică… Întâlnirea lui Emil Rîșteiu cu cetățenii orașului Simeria, trâmbițată cu anunțuri pe ușile din scara blocurilor a fost una la care n-a dorit să participe nimeni. Aproape o oră a stat Emil pe la colțurile blocurilor sperând să găsească vreun mușteriu căruia să-i „vândă gogoșile” frământate la ceas de seară. Emil a venit la blocurile cu pricina, flancat de Dacian Ciodaru, doi consilieri locali și soțul directoarei economice din Primăria Simeria, Julieta Blaga. Vopsit încă în culorile partidului Pro România, candidatul PNL la primărie,Mai mult


ORĂȘTIE: Undă verde pentru construcția unei piste de biciclete moderne

„Am dat ordinul de începere unui proiect minunat ce va transforma Orăștia într-un loc mai prietenos cu mediul și mai plăcut pentru noi toți! Cu entuziasm vă anunț că am predat constructorului amplasamentul pentru construirea unei piste de biciclete moderne, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Lungimea pistei: 4,41 km de plăcere și relaxare. Tronsoanele: Strada Unirii, Bulevardul Armatei și Strada Târgului Valoarea totală a proiectului: 6.172.238,79 lei, fonduri nerambursabile.  Această pistă de biciclete va face Orăștia mai prietenoasăcu mediul, mai activă și mai sigură pentru toți locuitoriiMai mult


TNL Hunedoara: Școala Politică “Avram Iancu” la Straja

În perioada 1-3 martie organizăm Școala Politică “Avram Iancu” la Straja, un eveniment devenit deja o tradiție a Tineretului Național Liberal! La deschiderea oficială a școlii au participat Vetuța Stănescu, președinta PNL Hunedoara, Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara, Florin Oancea, primarul Devei, Mara Mareş, președinta Tineretului Național Liberal și Gheorghe Falcă, europarlamentar al Partidului Național Liberal. Colegii noștri liberali din țară s-au alăturat acestui eveniment, care are ca scop principal pregătirea acestui an electoral. Noi preferăm să numim acest an unul provocator, care ne obligă să ne pregătim câtMai mult