Meniu Principal

Spitalul Municipal Hunedoara are un Computer Tomograf (CT) nou

Computerul tomograf a ajuns, la mijlocul lunii iunie,  la Spitalul Municipal Hunedoara

 Noul computer tomograf pentru Spitalul Municipal “Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara  a fost achiziționat de Primăria Municipiului Hunedoara prin Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL) 2, derulat de Guvern, în baza unui proiect depus de municipalitate.

Aparatul este de ultimă generaţie şi a costat în jur de un milion de lei, la care se adaugă TVA.

 O promisiune îndeplinită

„Este unul dintre cele 35 de proiecte câştigate de noi pe PNDL 2. Contractul a fost semnat în luna aprilie anul acesta cu Ministerul Dezvoltării Regionale. Acest computer tomograf este necesar pentru că vechiul tomograf se apropie de numărul de ore permise pentru funcţionare. Prin această achiziţie am îndeplinit o promisiune pe care am făcut-o în campania electorală”, a spus Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara. Tomograful va fi instalat în spital şi va fi pus în funcţiune după ce vor fi obţinute toate avizele.

Noul computer tomograf este adaptat nevoilor spitalului

” Noul aparat a fost adus din Germania. Este un CT modern, fabricat anul acesta, calibrat exact pe necesităţile noastre. Lucrările de montaj au început în spaţiul ocupat de vechiul tomograf, pentru care nu se mai găsesc piese de schimb, deoarece aparatul este vechi din anul 2006. Primele investigaţii cu noul echipament ar putea avea loc peste două luni de zile, după ce vor fi încheiate toate măsurătorile şi autorizaţiile prevăzute de lege pentru aceste aparate. Până la punerea în funcţiune a noului computer tomograf, bolnavii care au nevoie de acest fel de investigaţii vor fi preluaţi de spitalele din Deva şi Orăştie”, a declarat Radu Budae, managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara.