Meniu Principal

Potecă: Sprijin educațional pe bază de tichete sociale

500 de lei sprijin pentru rechizite școlare pentru 431.000 de copii din familii cu venituri modeste. Bugetul proiectului a ajuns la peste 216 milioane lei

Preșcolarii și școlarii din ciclul primar și gimnazial, care provin din familii cu venituri modeste, vor primi tichete sociale pentru rechizite școlare, în valoare de 500 lei fiecare.

Bugetul proiectului a fost suplimentat de la 130 milioane la 216,26 milioane de lei, astfel încât să beneficieze cât mai mulți copii.

Sprijin educațional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru categoriile de elevi cei mai defavorizați este un proiect implementat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în parteneriat cu Ministerul Educației și finanțat prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020, având o alocare de 216,26 milioane de lei și 431.000 beneficiari finali eligibili.

Tichetele sociale în format electronic oferă beneficiarilor posibilitatea alegerii rechizitelor școlare pentru copiii care frecventează o unitate de învățământ de stat – grădiniță sau școală generală, programul urmând să fie implementat pe parcursul a 2 ani școlari.