Meniu Principal

Nistor: Alocările bugetare se vor face anual, iar sumele necheltuite nu vor putea fi reportate

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, organismul ce coordonează activităţile de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională, s-a întrunit vineri, la Arad.

Romeo Dunca, președintele CJ Caraș-Severin, va deține funcția de conducere a Consiliului pentru Dezvoltării Regionale în primul an al noului exercițiu financiar. Programul Operațional Regional 2021 – 2027, în care ADR Vest va fi autoritate de management, va aloca regiunii Vest 1,1 miliarde euro.

Noul POR vine și cu o noutate ce ține de alocarea bugetară. Astfel, alocările se vor face anual, iar sumele necheltuite nu vor putea fi reportate de la un an la altul, ceea ce va constitui o presiune suplimentară, având în vedere că, în prezent, în ciuda sumelor contractate, absrobția fondurilor europene este una dintre principalele probleme cu care se confruntă în prezent beneficiarii.

 

Laurenţiu Nistorpreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara



« (Stirea anterioara)