Meniu Principal

Opt puncte pe ordinea de zi – la ședința Comisiei de apărare

Ieri, s-a desfășurat online ședința Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională

În cadrul lucrărilor comisiei, am avut pe ordinea de zi opt puncte.

Primele două au fost două solicitări: prima venită din partea Președintelui României privind aprobarea înființării Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est, iar cea de a doua din partea ministrului apărării naționale pentru aprobarea unor servicii de proiectare și execuție a unor lucrări la Baza 57 Aeriană. Ambele solicitări au fost aprobate prin votul Comisiei.

Am acordat de asemenea vot în favoarea unui raport de admitere pentru L302/2020 – “Proiect de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu produse militare” şi pentru

L315/2020 – “Proiect de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind cooperarea în domeniul situaţiilor de urgenţă, semnat la 29 martie 2019, la Bucureşti”.

Am respins cu votul Comisiei L267/2020 – “Propunere legislativă pentru modificarea alineatului (13) al articolului 109 din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare” şi L280/2020 – “Proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor”.

Am votat, de asemenea, pentru procesul verbal a doua comunicări:

C0M(2020) 222 “Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European și Consiliu privind cea de a doua evaluare a aplicării restricției temporare privind călătoriile către UE”

COM(2020) 153 final “COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN privind poziția Consiliului referitoare la adoptarea unui Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 862/2007 în ceea ce privește statisticile comunitare din domeniul migrației și al protecției internaţional”.

Viorel Sălan, senator PSD