Meniu Principal

sâmbătă, aprilie 27th, 2024

 

Oancea își recunoaște eșecul: Telecabina aduce grave prejudicii de imagine Cetății Deva

În încercarea de a „drege busuiocul” primarul municipiului Deva, anunță într-un comunicat de presă că va solicita tragerea la răspundere a exectantului lucrării la Telecabina Cetate Deva. O încercare tardivă, o „scamatorie electorală”, având în vedere faptul că de o aproape o lună, Florin Oancea a preferat să îi considere cârcotași pe cei care criticau modul în care a fost realizată această investiție, fără să acționeze. Această decizie a primarului Florin Oancea nu face altceva decât să întărească faptul că investiția care a costat municipalitatea patru milioane de euro, esteMai mult


Orăștie: Lucrările pentru construcția „Centrului de Colectare prin aport voluntar” au intrat în linie dreaptă

Astăzi, 25.04.2024 am predat amplasamentul constructorului și am emis ordinul de începere a lucrărilor, în vederea demarării execuției lucrărilor pentru obictivul de investitii ,,Înființarea unui centru de colectare prin aport voluntar, în municipiul Orăștie” Centrele de colectare prin aport voluntar (CAV) sunt facilități destinate colectării separate a diferitelor tipuri de deșeuri menajere. Aceste centre permit cetățenilor să aducă deșeuri care nu pot fi colectate prin metodele obișnuite “door-to-door”, cum ar fi deșeurile reciclabile și biodeșeurile care nu se încadrează în pubelele individuale, precum și fluxuri speciale de deșeuri, inclusiv deșeuriMai mult


Conferința internațională cu tema „Avram Iancu – 200 de ani de la naștere. Omul, contemporanii, epoca”

INVITAȚIE: Consiliul Județean Hunedoara, prin Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, și în parteneriat cu Academia Română și Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, va organiza conferința internațională cu tema „Avram Iancu – 200 de ani de la naștere. Omul, contemporanii, epoca”, în perioada 9 – 10 mai 2024 la Deva. Deschiderea conferinței va avea loc în ziua de 9 mai, ora 900, la Teatrul de Artă din Deva, iar lucrările din cadrul ei se vor desfășura la Consiliul Județean Hunedoara, Sala de Ședințe și Sala Mică, conformMai mult


ASOCIAȚIA SALVITAL: Caravana „Sărbători cu sănătate”, ajunge la Hunedoara

Primăria municipiului Hunedoara, prin Direcţia de Asistenţă Socială, în parteneriat cu Asociaţia „Salvital” şi Consiliul Judeţean organizează o nouă acţiune de monitorizare a stării de sănătate şi consultaţii gratuite joi, 2 mai, la între orele 09.00 – 14.00. Caravana „Sărbători cu sănătate” va fi prezentă la Centrul de Recreere Pensionari aflat pe b-dul Corvin nr.9 bis (cu acces auto dinspre Piaţa Florilor). Pe parcursul acţiunii se vor putea efectua gratuit următoarele investigaţii medicale: – electrocardiograme ( EKG – pentru identificarea eventualelor probleme cardiace) – spirometrii (pentru identificarea de eventuale problemeMai mult


DEVA: Caravana „Fără Bariere” își încheie prima etapă a periplului prin țară la Deva

Ultimul popas din această primă etapă a caravanei #farăbariere a fost făcut la Deva, în județul Hunedoara. Peste 1.200 de elevi, studenți, părinți și profesori din întreg județul au fost cei în fața cărora Mark, Alex și Rafa de la #TeenChallenge, dar și actrița Eugenia Șerban, și-au deschis sufletul și au spus tot adevărul despre droguri și alte dependențe. „Mi-am urât tatăl și îl înjuram când încerca să mă ajute”, „am furat de la proprii mei părinți”, „trăiam pentru droguri”, „copilul meu mă minte și mi-a furat tot din casă”,Mai mult


ORĂȘTIE: Rezultatele Mini Bursei locurilor de muncă – 26 aprilie 2024

Rezultatele Mini Bursei locurilor de muncă – 26 aprilie 2024 – Orăștie Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara a organizat, în data de 26 aprilie 2024, MINI BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ la Orăștie, începând cu ora 1000. La finalul Mini Bursei, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara raportează următoarele rezultate: Au fost contactaţi un număr de 35 de angajatori în vederea participării la bursă şi au participat efectiv un număr de 28 de agenţi economici. Oferta de locuri de muncă a numărat 338 de posturi șiMai mult