Meniu Principal

Mihai Panaitescu: “A fost greu, a fost însă frumos și ne-am bucurat că ne-am apropiat de sufletele dumneavoastră!”

Teatrul de Artă Deva – la a doua ediţie a Festivalului Deva Performing Arts

În perioada 5 -12 mai, artele spectacolului şi-au dat întâlnire la Deva pentru o săptămână de sărbătoare culturală – a doua ediţie a Festivalului Deva Performing Arts. Au avut loc spectacole de teatru, concerte de muzică jazz, spectacole-experiment şi de street movement – o săptămână de sărbătoare culturală. Cei interesaţi au avut ocazia să participe la spectacole oferite de artişti din România, Moldova, Franţa şi Elveţia.

„Parada” – în regia lui Cosmin Crețu

Festivalul Deva Performing Arts a debutat cu o nouă premieră a Teatrului de Artă Deva, a șasea din acest an, respectiv spectacolul „Parada” în regia lui Cosmin Crețu. Prima seară a festivalului a continuat cu un concert de jazz susținut de Yves Theiler Trio – Elveția. Muzicienii elvețieni au prezentat publicului un concert jazz cu influențe din folclor și pop. Yves Theiler Trio a prezentat un program amplu, de o ținută artistică impresionantă, publicul fiind cucerit de cei trei artiști prin tehnica impecabilă, har și un repertoriu excelent.

Un concert susținut de Roxana Olșanschi

A doua zi a festivalului a fost deschisă cu „Gala Excelenței Hunedorene”, eveniment în care au fost premiați elevii și sportivii cu rezultate excepționale. În cadrul acestei gale cei prezenți s-au bucurat de un concert susținut de Roxana Olșanschi și de trupa Ska-nK. Al doilea eveniment al zilei  – piesa „ Șantaj” , regia Cosmin Crețu –producție a Teatrului de Artă Deva. Seara s-a încheiat cu spectacolul de teatru experimental prezentat de Jullien Daillere – Franța.

„Amantul” – o comedie ironică cu Maia Morgenstern

Maia Morgenstern, în a treia zi a festivalului, a revenit la Deva alături de Mircea Rusu cu producția Teatrului Evreiesc de Stat „Amantul” – o comedie ironică, dar și o dramă jucată cu vervă de cei doi actori. Al doilea spectacol al zilei a fost prezentat de trupa Teatrului „Tudor Vianu” din Giurgiu care ne-a propus un spectacol de street-movement care s-a desfășurat în fața Teatrului de Artă Deva. Seara zilei de 7 mai a aparţinut jazz-ului cu „Pedro Negrescu Trio” –România.

„Amor cu repetiții” – în regia lui Mihai Panaitescu

În 8 mai, s-a vizionat producția Teatrului „Tudor Vianu” Giurgiu –„Amor cu repetiții”, regia Mihai Panaitescu. “Piesa cu personaje spumoase, încurcături “delicioase”, situații imprevizibile și replici de un umor nebun, plus un contract de 1 milion de dolari pus în primejdie de încurcăturile amoroase ale ochilor alunecoși și inimilor zburdalnice sunt ingredientele pentru o seară reușită”, a declarat Mihai Panaitescu, managerul Teatrului de Artă Deva.

„Zbor deasupra unui cuib de cuci”- o piesă care te pune pe gânduri

Producția Teatrului de Artă Deva – „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, regia Marius Oltean, s-a putut vedea pe 9 mai. „Am ales acest text, adaptat de către regizorul Marius Oltean, pentru forța mesajului și complexitatea rolurilor ce s-au dovedit o adevarată încercare pentru tinerii noștri actori și chiar pentru cei cu experiență. Este o piesă care te pune pe gânduri, o montare care îmbină umorul cu situațiile tragice. În concluzie, un titlu de succes ce trebuie să existe în repertoriul oricărui teatru care se respectă”, a precizat regizorul Mihai Panaitescu.

„Ultima Haltă în Paradis”, în regia lui Andrei Mihalache

În 10 mai, Teatrul „Aurel Manea” din Turda a vinit în fața publicului cu producția „Ultima Haltă în Paradis”, în regia lui Andrei Mihalache. „Ultima oprire în stația iubirii și o încercare de a da mai departe secretele unui Don Juan aflat pe patul de spital către un Ionel lipsit de experiență. Dacă vorbim despre „arta războiului”, de ce n-ar exista și Aarta iubirii?”, spune Andrei Mihalache.

„Nunta” – propunerea Teatrului Saticirus „I.L. Caragiale” din Chișinău

Penultima zi a festivalului a fost dedicată lui Cehov. „Nunta” este propunerea Teatrului Saticirus „I.L. Caragiale” din Chișinău (Moldova). Piesa, într-un act, este o lucrare clasică în sensul deplin al cuvântului, o adevărată capodoperă dramaturgică cehoviană. Genul spectacolului omonim montat pe scena de la ”Satiricus” este unul aparte – o combinație armonioasă a artei actoricești, muzicii, coregrafiei și gesticii.

În ultima zi a festivalului, artiști europeni, rezidenți în Franța

Festivalul „Deva Performing Arts 2019” s-a încheiat în data de 12 mai cu spectacolul propus de Compania Azacusca-Franța. Compania este formată din artiști europeni rezidenți în Franța. Primul lor proiect comun, spectacolul hibrid de teatru și dans „Amourg”, a primit etichetarea „Saison croisée France – Roumanie”.

“Mulțumesc participanților, spectatorilor și colegilor mei pentru efortul depus. Nu e ușor să organizezi un asemenea eveniment cu doar… 12 oameni. Noi am reușit. Cu bune, cu mai puțin bune, cu spectatori fideli sau cu spectatori ocazionali, cu vreme ploioasă dar suflete însorite, cu spectacole extraordinare sau cu spectacole experiment, cu aplauze furtunoase sau inimi triste din cauza lipsei spectatorilor, cu entuziasm sau cu calm, cu agonie și extaz.

Mulțumesc tuturor! Şi … nu uitați. Veniți la teatru. Te pune pe gânduri, îți scormonește în suflet, te face…”uman”,  a afirmat Roxana Olşanschi, actriţă şi PR la Teatrul de Artă Deva.

Mihai Panaitescu: “A fost multă muncă, energie și talent”

“Pe 12 mai, s-a încheiat a doua ediție a festivalului Deva Performing Arts: 8 zile de festival, 13 spectacole, peste 2000 de spectatori, trupe din România, Moldova , Franța și Elveția, un maraton al artelor spectacolului – dus la bun sfârșit de o echipă mică dar foarte inimoasă, compusă din 12 persoane. A fost greu, a fost însă frumos și ne – am bucurat că ne-am apropiat de sufletele dumneavoastră! Vă mulțumim pentru aplauze, pentru efortul depus, pentru susținere și pentru iubirea necondiționată față de Arte!

După un foarte scurt respiro, echipa Teatrului de Artă Deva vă va aduce în atenție următorul festival organizat de instituția noastră – Festivalul Hunedoara Lirică, ediția a 3-a!

Mulțumim celor ce au fost alături de noi pe întreaga perioadă a festivalului și vă așteptăm cu drag la teatru!”, a menţionat Mihai Panaitescu, manager TAD.

 

Maria Hogman

 



« (Stirea anterioara)