Meniu Principal

joi, mai 23rd, 2019

 

Interes german pentru potențialul investițional al municipiului Deva

În cursul după-amiezii zilei de miercuri, 22 mai 2019, la Primăria Municipiului Deva a avut loc o întrevedere între reprezentanţi ai municipalităţii devene şi oficiali ai Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti, ai Consulatului Germaniei la Sibiu şi ai Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK Romania). Delegaţia a fost condusă de către domnul Hans Erich Tischler, Consulul Republicii Federale Germania la Sibiu. Alături de domnia sa, au mai fost prezenţi domnul Sebastian Mertz, Director General al Camerei de Comerț și Industrie Româno–Germană; doamna Swantje Kortemeyer, Șefa Secției Economice șiMai mult


Mihai Panaitescu: “A fost greu, a fost însă frumos și ne-am bucurat că ne-am apropiat de sufletele dumneavoastră!”

Teatrul de Artă Deva – la a doua ediţie a Festivalului Deva Performing Arts În perioada 5 -12 mai, artele spectacolului şi-au dat întâlnire la Deva pentru o săptămână de sărbătoare culturală – a doua ediţie a Festivalului Deva Performing Arts. Au avut loc spectacole de teatru, concerte de muzică jazz, spectacole-experiment şi de street movement – o săptămână de sărbătoare culturală. Cei interesaţi au avut ocazia să participe la spectacole oferite de artişti din România, Moldova, Franţa şi Elveţia. „Parada” – în regia lui Cosmin Crețu Festivalul Deva PerformingMai mult


Centenar I. D. Sîrbu

O prezentare captivantă, menită să îmbogățească bagajul cultural al elevilor  Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat în ziua de 22 mai, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, o manifestare cultural-educativă sub genericul „Centenar I. D. Sîrbu”. O sută de ani de la nașterea scriitorului Ion Dezideriu Sîrbu Tinerii au avut prilejul să cunoască o personalitate cu care cultura hunedoreană se mândrește, un scriitor care a știut să-și păstreze demnitatea în anii duri ai totalitarismului. Au fost prezentate viața șiMai mult