Medicii Hunedoarei: Dr. Negrii Alexandra Andreea
Hunedoreancă, absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, domnișoara doctor Alexandra Andreea Negrii este medic specialist OFTALMOLOG. Elevă eminentă, a fost admisă la facultatea de medicină, fără examen de admitere, deoarece fusese olimpică la faza națională de biologie în timpul liceului. ”Deși îmi doream să urmez medicina, pentru o vreme am cochetat cu un domeniu care se plia pe firea mea mai artistică, respectiv arhitectura. Însă, oftalmologia a devenit, de la primul contact, o specializare care m-a atras.”
”Oftalmologia este o specialitate medicală si chirurgicală fascinantă, e o specialitate curată. Aparent pare izolată, însă colaborarea cu ceilalți colegi trebuie să fie una strânsă, așa că, e mereu nevoie de muncă în echipă.”
Dr. Negrii a vorbit despre importanța screeningului, cu precădere la copii, la vârstnici și la persoanele diabetice: ”Pacienții ar trebui să vină din ce în ce mai des la un consult oftalmologic. E important chiar și un control de rutină.” De exemplu, copilașii petrec tot mai mult timp în fața ecranelor, astfel că părinții pot să-și aducă la consult copiii înainte de începutul școlii, chiar fără să fi observat vreo problemă, să vină doar pentru un control de rutină, pentru prevenție. Acest pas ajută enorm pentru că se pot depista boli și astfel le poți trata în timp util, crescând șansele de recuperare, chiar și în totalitate. Pentru copii este foarte important să ajungă la oftalmolog pentru un control de rutină cât mai devreme, încă de la un an. În felul acesta putem descoperi posibile probleme ale ochiului pe care copilul nu le acuză, neavând termen de comparație. Orice boală a ochiului este mult mai ușor tratabilă atunci când este abordată din timp, la prima neregulă observată. Poate fi o cataractă congenitală, poate fi un glaucom congenital sau strabism – acestea sunt tratabile de la o vârstă foarte fragedă. Se pot opera și înainte de ajunge la vârsta de un an, cu recuperare mult mai rapidă.
Domnișoara doctor consideră că ”un medic profesionist trebuie să fie foarte bine pregătit teoretic, stiințific și să aibă tot timpul explicația teoretică a actelor sale practice. E nevoie de o educație medicală foarte bine pusă la punct. Iar cu pacienții trebuie multă răbdare și înțelegere, empatie, explicații.
În același timp, vreau să amintesc aici despre complianța pacientului, adică despre cât de important este ca pacientul să urmeze sfaturile date de medic și aici mă refer atât la respectarea pe termen lung a medicației, cât și la schimbarea stilului de viață, atunci când este cazul.”
Deocamdată, pe domnișoara doctor o găsiți în Ambulatoriul Integrat al spitalului nostru.
Îi dorim spor și mult succes în activitatea profesională!
« S.P.I.G.M. Deva vă informează (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Sarmizegetusa Regia: Ziua Mondială a Turismului »