Meniu Principal

Independența energetică a României – Declarație politică

Independența energetică a României rămâne un obiectiv strategic ce trebuie atins cât mai curând posibil. Războiul din Ucraina a arătat urgenţa imperativă a realizării lui. Acesta a fost subiectul declaraţiei politice susţinute ieri.

 

Independența energetică a României – Prioritate zero

În lumea în care trăim azi nu există cauză socială, politică sau geopolitică, economică sau morală care să mai poată justifica un război. Războiul a devenit cea mai proastă opţiune strategică nu numai pentru regiune, ci şi pentru întreaga lume, mai ales pe termen mediu şi lung.

Vedem cu toţii cum războiul a creat într-un timp foarte scurt o nouă realitate. Asistăm la la un fapt fără precedent. Pentru prima dată în istorie, peste conflictul militar s-a suprapus şi un război economic, dublat de un şantaj energetic. Cele două conflicte simultane au generat unde de şoc în toate direcţiile. Lanţurile globale de aprovizionare au fost perturbate de efecte nocive, inclusiv în sfera transporturilor navale. Marea Neagră s-a transformat brusc dintr-o mare relativ liniştită într-o mare extrem de periculoasă.

Suntem aici în zona Mării Negre şi România nu are de ales decât să facă faţă în acelaşi timp crizei sanitare ce nu s-a încheiat încă, crizei sociale generate de fluxul de refugiaţi alungaţi de conflictul militar, crizei energetice şi crizei economice.

Securitatea şi suveranitatea României sunt însă în siguranţă. Ca stat membru al NATO și al Uniunii Europene, România se bucură de toate garanțiile de securitate și de întreaga solidaritate aliată. Cea mai puternică Alianță politică și militară este acum în România și acționează unit.

Dar războiul ne obligă la o reevaluare extinsă a priorităţilor momentului la nivel naţional. Iar securitatea unui stat înseamnă mai mult decât securitate militară. Trebuie să punem alături securitatea energetică şi economică. Acestea sunt şi direcţiile principale de acţiune pentru Guvernul României acum.

Dacă ne oprim asupra dimensiunii energetice a securităţii naţionale, cel mai bun exemplu de continuitate şi stabilitate îl reprezintă Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, care aniversează anul acesta 25 de ani. Ultimele discuţii în acest cadru desfăşurate recent la Praga au avut ca teme principale de dezbatere dezvoltarea programului nuclear civil al României, dar şi diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale.

Iar diversificarea înseamnă aprovizionare şi transport nu numai din Statetele Unite ale Americii, ci şi din Azerbaidjan, Qatar, Arabia Saudită, Egipt sau Israel.

Gazele din Marea Neagră și interconectorul Grecia-Bulgaria ar putea ajuta România să-și reducă spre zero până la sfârșitul anului dependența de importurile de gaz din Rusia. Lucrările la instalația de exploatare a gazului din Marea Neagră au fost finalizate, conducta este poziționată și în prezent sunt efectuate testele de intrare a gazului în sistemul național de transport. Estimarea este ca în această vară, în sistemul naţional de transport să intre gaz românesc din Marea Neagră, din zona offshore.

De cealaltă parte, autoritățile bulgare și elene fac eforturi foarte intense ca să termine lucrările la interconectorul dintre Grecia și Bulgaria, prin care România ar putea primi gaz natural lichefiat din Azerbaidjan.

Sectorul energetic cu accent asupra energiei produse din surse regenerabile rămâne de asemenea o oportunitate importantă, împreună cu retehnologizarea şi modernizarea reţelelor de energie şi investiţii în capacităţile de stocare a energiei.

Un prim semnal în acest sens a şi fost dat. Compania de energie Siemens Energy a decis să-şi relocheze activitatea din zona Rusia-Belarus şi a anunţat că este interesată să investească în ţara noastră în producţia de hidrogen, în stocaj şi în dezvoltarea sistemului energetic. Şi sunt convins că nu va fi singura companie străină de profil care să ia o astfel de decizie.

Toate aceste direcţii de acţiune guvernamentală au în final un obiectiv comun. Acela ca până la sfârşitul acestui an dependenţa energetică a României de importurile de gaze naturale să fie redusă cu două treimi. Iar până în anul 2027 să devenim în sfârşit independenţi din punct de vedere energetic.

Doar aşa vom putea asigura climatul necesar unei dezvoltări economice constante, susţinute. Doar în acest mod, redresarea și rezistenţa la nivel economic, coeziunea și solidaritatea în plan social, vor putea susţine proiectul nostru comun de ţară.

România rămâne şi în continuare o țară sigură, stabilă, ferm atașată valorilor democratice, iar independenţa ei energetică va fi cea mai bună garanţie în acest sens.

Deputat PSD, Viorel Sălan