Meniu Principal

miercuri, aprilie 6th, 2022

 

„Drumul Corvinilor”, aproape de forma finală

-a început montarea panourilor care vor compune expoziţia istorică în aer liber intitulată „Drumul Corvinilor” Aceasta se va întinde pe o lungime de aproximativ 260 de metri, pe b-dul Traian, de la staţia de autobuz din zona Ceangăi până la giratoriul din dreptul magazinului Dedeman. Cele 59 de panouri înalte de 1,9 metri şi late de 3 metri, despărţite de panouri-stâlp înalte de 2,5 m şi late de 1,4 metri, prezintă principalii membri ai familiei nobiliare de Hunedoara, rezumă cele mai importante momente din istoria Corvinilor şi expun cele maiMai mult


Independența energetică a României – Declarație politică

Independența energetică a României rămâne un obiectiv strategic ce trebuie atins cât mai curând posibil. Războiul din Ucraina a arătat urgenţa imperativă a realizării lui. Acesta a fost subiectul declaraţiei politice susţinute ieri.   Independența energetică a României – Prioritate zero În lumea în care trăim azi nu există cauză socială, politică sau geopolitică, economică sau morală care să mai poată justifica un război. Războiul a devenit cea mai proastă opţiune strategică nu numai pentru regiune, ci şi pentru întreaga lume, mai ales pe termen mediu şi lung. Vedem cuMai mult


Proiecte inițiate și depuse pentru dezvoltarea localității Certeju de Sus

Prefectul Călin Petru Marian s-a aflat ieri în vizită de lucru la Primăria Certeju de Sus, alături de subprefecții Lorincz Szell și Bogdan Urdea. Primarul comunei, Petru Cîmpian, a prezentat echipei Prefecturii proiectele inițiate și depuse pentru dezvoltarea localității, care pot fi finanțate din programele guvernamentale și europene sau din bugetul local. Cele mai importante proiecte pentru comunitate sunt pregătite, cu mari șanse de a fi finanțate, pentru introducerea gazului metan, asfaltarea drumurilor, achiziționarea microbuzelor electrice școlare, amplasarea de stații de încărcare pentru autovehicule electrice, eficientizarea energetică a clădirilor publiceMai mult


Cursuri organizate în cadrul Clubului de Arte Plastice “Curcubeu”

Cursul de pictură este oferit gratuit de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva  Ieri, şi cea de-a doua grupă de participanţi la Cursul de pictură şi-a început activitatea. Ei au ales să înveţe, să se relaxeze, să-şi dezvolte creativitatea pictând. Cursul este gratuit, destinat iubitorilor de artă, organizat în cadrul Clubului de arte plastice ,,Curcubeu” şi se va desfăşura în incinta Sălii de lectură sau chiar în curtea bibliotecii, când timpul o va permite. Acest curs – destinat iubitorilor de artă, organizat în cadrul Clubului de arte plastice ,,Curcubeu”Mai mult


Legea suveranității, în dezbaterea Comisiei pentru apărare

Pl-x nr. 79/2022 – Propunere legislativă „Legea suveranităţii – Legea pentru protejarea interesului superior şi suveran al poporului şi al cetăţeanului român” a intrat în dezbaterea Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Am dorit să intervin pe marginea acestui proiect şi am scos în evidenţă că, prin această iniţiativă legislativă, se doreşte modificarea sau abrogarea a 20 de legi şi 2 ordonanţe de urgenţă. Am prezentat colegilor o serie de observaţii, făcând referire în primul rând la Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precumMai mult


Școlile și autoritățile locale pot să asigure o masă din bugetul propriu

Modificarea legislativă (Pl-x 317/2019) adoptată, ieri, de Parlament permite școlilor profesionale care nu au cantine școlare să ofere mese calde elevilor. Este un nou cadru legal de folos unităților din învățământul profesional și dual, care vine în sprijinul comunităților locale. Nu este o obligație, ci o posibilitate nouă pentru școli și autoritățile locale, care pot să asigure o masă din bugetul propriu. Sperăm să fie promulgată cât mai repede, iar prin astfel de măsuri legislative, în paralel cu proiectele guvernamentale, să prevenim abandonul școlar și să îmbunătățim experiența educațională aMai mult