Meniu Principal

Guvernul Cîțu înseamnă austeritate și sărăcie!

La dezbaterile din Parlament, coaliția de guvernare a încercat să prezinte Bugetul Austerității ca fiind un Buget al Prosperității.

Au încercat să convingă o națiune întreagă că minusul e plus și că tăierea este majorare. Tot ceea ce PNL – USR-PLUS – UDMR susțin că vor crește, în realitate scad: alocații, pensii, bugetul Sănătății, bugetul Educației și facilitățile pentru studenți.

Pentru copii, în 2021 au promis două tranșe pentru creșterea alocațiilor. Acum, au pus doar una în buget. Pe cealaltă au tăiat-o.

Pentru pensionari, au promis pensii mai mari cu 8%, dar și creșterea anuală a veniturilor. Acum, au tăiat până și indexarea prevăzută în lege. Au înghețat tot. Și știm cu toții că atunci când prețurile explodează, înghețarea înseamnă de fapt tăiere.

Pentru salariați au promis venituri cel puțin egale cu anul trecut. Acum, au tăiat și au congelat tot ce le-a picat în mână: salariul minim, sporuri, bonusuri COVID-19, până și ajutorul de înmormântare.

La Sănătate, oricum întorci bugetul, dă cu minus. La Ministerul Sănătății minus 2,2 miliarde lei, la Casa de Sănătate minus 0,4 miliarde lei. Iar la scădere nu e ca la înmulțire: minus cu minus dă tot minus.

La Educație, în loc să se apropie de 6% din PIB, coaliția PNL – USR-PLUS – UDMR  a alocat cel mai mic buget din istoria post decembristă. Doar 2,55 din PIB.

Guvernul Austerității a tăiat inclusiv de la studenți, după ce au mimat că le asigură transportul gratuit în Parlament.