Meniu Principal

Fonduri nerambursabile, motorul dezvoltării județului Hunedoara

Săptămâna trecută, am convocat o ședință extraordinară a Consiliului Județean Hunedoara pentru a adopta noi hotărâri care vor sta la baza activității noastre administrative.

Am spus și susțin în continuare că fondurile nerambursabile sunt motorul dezvoltării județului Hunedoara. Administrația, pe care o conduc, are ocazia de a atrage sume importante pentru proiectele de dezvoltare, de aceea, echipa din cadrul instituției lucrează intens pentru a depune cât mai multe cereri de finanțare eligibile. Una din problemele care ne preocupă este îmbunătățirea constantă a serviciilor medicale și a condițiilor oferite pacienților în unitățile medicale aflate în administrarea CJ Hunedoara. De aceea, facem demersuri pentru obținerea unei finanțări necesare reabilitării Sanatoriului de Pneumoftiziologie de la Brad. În paralel, derulăm alte două proiecte care vizează refacerea integrală a instalațiilor electrice atât la Sanatoriul de la Brad, cât și la cel de la Geoagiu.

Tot în ceea ce privește acest domeniu al sănătății, finalizăm construcția clădirii în care va funcționa temporar UPU de la SJU Deva, ulterior spațiul fiind destinat secției Spitalizare de zi. Este pentru prima dată când SJU Deva va avea un spațiu destinat acestei secții. Îmi doresc ca pacienții care au nevoie de analize medicale sau internări de zi, să nu mai fie nevoiți să aștepte pe băncile din fața spitalului. Vom oferi condiții corespunzătoare !

Am promis – și ne vom ține de cuvânt – că, în 2023, Biblioteca Județeană se va muta într-un nou sediu. Facem toate demersurile pentru asigurarea finanțării în vederea finalizării lucrărilor de amenajare la corpul de clădire din cadrul Palatului Administrativ din Piața „I.C. Brătianu” din Deva. Noul spațiu este adecvat activității pe care o desfășoară Biblioteca Județeană și sunt convins că publicul larg va ajunge la aceeași concluzie. În ceea ce privește infrastructura rutieră, am demarat procedurile pentru modernizarea Drumului regelui Căzănești – Vața de Jos și a drumului spre Lelese (DJ 687F). Nu am uitat nici de drumul spre Poienția Voinii, care este cuprins în planurile noastre.

Laurențiu Nistor,

Președintele Consiliului Județean Hunedoara