POLITIC
Iohannis amendat de Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

Președintelui Klaus Iohannis a fost sancționat pentru declarațiile făcute în legătură cu Ținutul Secuiesc PSD solicită președintelui Klaus Iohannis să prezinte scuze publice după decizia Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prinMai mult
Viorel Sălan: Premierul Orban și președintele Iohannis sunt responsabili pentru cea mai mare prostie politică a ultimilor 30 de ani

Haos, incompetență și cenzură În mod cert a existat un vid legislativ de trei zile în aplicarea sancțiunilor pentru cei care nu respectă reglementările sanitare, având în vedere că stareaMai mult
Camera Deputaților a dat vot favorabil proiectului inițiat dedeputatul UCRR – Iulius Marian Firczak

Amendamentul iniţiat de deputatul Uniunii Culturale a Rutenilor din România, Iulius Marian Firczak, a fost votat. S-au înregistrat 205 voturi „pentru”, 97 „împotrivă” și 13 abțineri. Proiectul de lege privindMai mult
Ilie Toma: Președintele Iohannis contestă, la CCR, legea privind învătământul online

În timp ce Ministerul Educaţiei impune cadrelor didactice predarea și evaluarea elevilor online, preşedintele Iohannis contestă această lege la CCR Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis Curții ConstituționaleMai mult







