Meniu Principal

Lucrări în Plenul Senatului – Măști de protecție, gratuite, pentru cetățeni

 Senatul României a dezbătut şi votat un număr de 24 de proiecte legislative

Dintre iniţiativele legislative adoptate, cea mai importantă pentru oameni este propunerea legislativă care prevede acordarea de măşti de protecţie, gratuit, de către Ministerul Sănătăţii, fiecărui cetăţean român, pentru a se proteja de noul coronavirus.

În expunerea de motive se subliniază faptul că în prezent, din cauza pierderii temporare sau definitive a locurilor de muncă şi totodată din cauza preţurilor oscilante pentru măştile de protecţie, foarte mulţi cetăţeni se află în imposibilitatea de a suporta cheltuielile aferente achiziţionării acestor măşti.Raportul Comisiei de sănătate a Senatului, de admitere fără amendamente, a fost însuşit de plen, senatorii exprimând telefonic 89 voturi ‘pentru’ şi 43 de abţineri.

Prin prezenta lege se acordă gratuit un set de 30 măşti de protecţie pentru fiecare cetăţean roman

 Textul actului normativ prevede că: „Prin prezenta lege se acordă gratuit un set de 30 măşti de protecţie pentru fiecare cetăţean român aflat pe teritoriul României până la 15 mai 2020.

În vederea asigurării de protecţie cetăţenilor de pe teritoriul României în actualul context epidemiologic determinat de răspândirea noului coronavirus, Ministerul Sănătăţii, prin Unifarm SA, dispune achiziţionarea de măşti de protecţie, conform standardelor europene în vigoare, preponderent de la producători interni şi din import. Fondurile pentru acordarea măştilor se asigură de la bugetul de stat şi din fondurile proprii ale companiei Unifarm SA.

 

Potrivit proiectului, distribuţia măştilor se realizează de compania Unifarm SA, prin Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, către autorităţile publice locale.

De asemenea „autorităţile publice locale se vor asigura de distribuirea către fiecare cetăţean a setului de 30 măşti de protecţie în mod gratuit”.

Senatul este prima Cameră sesizată.