Condamn cu fermitate ceea ce s-a întâmplat astăzi în Parlamentul României, instituția garantă a democrației, organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Nicio dezbatere politică,Mai mult
Se cere o soluţie pentru a realiza transferul activelor Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Geoagiu către Primăria Geoagiu Staţiunea de cercetare pomicolă din Geoagiu, înfiinţată în 1957, a fost mereuMai mult
Cine nu vrea să continue să lucreze, după vârsta de pensionare, iese la pensie ca și până acum Nu este vorba, așa cum a apărut pe numeroase site-uri în cursulMai mult
În prezența președintelui PNL Hunedoara – dna deputat Vetuța Stănescu, a prim- vicepreședintelui PNL Hunedoara – dnul primar Tiberiu Iacob – Ridzi, a dlui Călin Petru Marian – prefectul județuluiMai mult
Directorul Complexului Energetic Hunedoara, Samuel Dioane, a fost ales președinte al PNL Petrila, după ce la începutul lunii noiembrie 2021 a fost desemnat președinte interimar. Organizația PNL Petrila s-a întrunitMai mult
Persoanele care îngrijesc bolnavi de cancer vor putea beneficia de concediu şi indemnizaţie, ca urmare a unei inițiative a PNL, adoptată de Parlament la început de sesiune parlamentară. De asemenea,Mai mult
În şedinţa din această săptămână a Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, am dezbătut o serie de iniţiative legislative, dintre care aş dori să le amintesc pe celeMai mult
Pe ordinea de zi a şedinţei plenului de ieri s-a aflat şi iniţiativa legislativă PL-x nr. 335/2021 “Proiect de Lege pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale în vederea participării Jandarmeriei RomâneMai mult
România sărbătoreşte, în 2022, 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Cu acest prilej, Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit, miercuri, într-o şedinţă solemnă, la eveniment fiind prezent şiMai mult
Poziția PNL este că problema de fond a energiei se rezolvă prin investiții urgente și asumate transpartinic Începând de ieri, a intrat în vigoare OUG 3/2022 care cuprinde noile măsuriMai mult