Meniu Principal

Stroia Tiberiu

 

Apă potabilă pentru locuitorii de pe Valea Mureșului

Cele 13 familii care aparțin comunității rome stabilite în zona malul Mureșului, la câțiva kilometri de centrul municipiului Deva, au apă potabilă, începând din această săptămână. Administrația publică locală a amplasat trei rezervoare cu apă lângă locuințele oamenilor care, până acum, își aduceau apa de băut de la supermarketurile aflate la cel puțin 4 kilometri distanță. Cele trei rezervoarele de apă (bazine IBC) au o capacitate totală de 3.000 de litri și îndeplinesc cerințele prevăzute de reglementările legale cu privire la calitatea apei destinate consumului uman. Recipientele sunt confecționate dinMai mult


Durata maximă a ordinului de protecție va fi majorată

Durata maximă a ordinului de protecție va fi majorată de la 6 la 12 luni, iar aplicabilitatea lui va fi extinsă la orice situație în care există riscul unei agresiuni iminente. Instrumentul judiciar și-a dovedit eficiența în protejarea victimelor violenței domestice și va fi la dispoziția tuturor cetățenilor care pot fi victime ale unei agresiuni, indiferent de relația cu agresorul sau spațiul în care este comisă fapta. Majorarea cu 6 luni a perioadei de protecție și extinderea categoriilor de beneficiari vor crește numărul de vieți salvate, vor evita traumele fiziceMai mult


Stadiul lucrărilor la noua Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Deva

Am verificat stadiul lucrărilor la noua Unitate de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva. Este vorba despre un proiect în valoare de 7,7 milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile prin care se extinde și se modernizează spațiul destinat urgențelor. Ne dorim să avem o unitate sanitară la standarde înalte pentru a ne respecta statutul de spital de urgență și, din acest motiv, toate secțiile trebuie să fie modernizate, să aibă circuite funcționale și dotări de ultimă generație. Iar UPU este, în majoritatea cazurilor, primulMai mult


Vizită în teren: Lucrări Culoarul Trafic Mureș Nord

Am revenit pe șantierul lucrărilor de modernizare a Culoarului Trafic Mureș Nord. După vizita în teren de săptămâna trecută și discuția pe care am purtat-o ulterior cu reprezentanții constructorului care lucrează pe Lotul 2, astăzi am constatat o îmbunătățire ușoară a ritmului lucrărilor. Sper ca termenele asumate de compania Strabag să fie respectate de această dată și să finalizăm, fără emoții, acest proiect de anvergură. Lotul 2 atribuit Strabag însumează modernizarea a 34 de kilometri din DJ 107A (de la limita cu județul Alba până la Bârsău, intersecție cu DJMai mult


În atenția cetățenilor Municipiului Deva!

S.P.I.G.M. Deva vă informează că în 13.07.2023 va efectua lucrări de întreținere și curățenie a zonelor mai jos enumerate. Deasemenea, pentru a facilita accesul și desfășurarea activităților specifice de întreținere vă rugăm sa evitati parcarea autoturismelor în intervalul orar 07:30 – 15:30, în zonele mentionate. Vă mulțumim!


Parlamentul European cere admiterea României și a Bulgariei în Spațiul Schengen

Parlamentul European a adoptat o rezoluție, susținută de toți europarlamentarii PNL, prin care cere admiterea României și a Bulgariei în Spațiul Schengen până la sfârșitul anului. Documentul ia în seamă consecințele economice ale ținerii celor două țări în afara spațiului de liberă circulație și recomandă Comisiei să analizeze opțiuni privind mecanisme de compensare financiară. Prin munca miniștrilor liberali din guvernările de până acum, țara noastră este pregătită tehnic să adere. România are acceptul misiunilor independente de experți și al tuturor statelor membre UE, cu excepția Austriei. Decizia finală se iaMai mult


S.P.I.G.M. Deva vă informează

S.P.I.G.M. Deva vă informează că în 13.07.2023 va efectua lucrări de întreținere și curățenie a zonelor mai jos enumerate. Deasemenea, pentru a facilita accesul și desfășurarea activităților specifice de întreținere vă rugăm sa evitati parcarea autoturismelor în intervalul orar 07:30 – 15:30, in zonele mentionate. Vă mulțumim!


Acțiune concertată de verificare a căminelor pentru vârstnici

Am început acțiunea  de verificare a căminelor pentru vârstnici, a celor pentru persoanele cu dizabilități și a celor destinate copiilor institutionalizați. Voi merge personal în mai multe locații din județ pentru a vedea exact ce se întâmplă. Atenția instituției pe care o conduc este de mai mult timp îndreptată spre aceste centre. Sancțiunile vor fi aplicate acolo unde nu sunt respectate normele prevăzute de lege, iar dacă va fi nevoie, vom retrage autorizația de funcționare în centrele în care identificăm probleme grave. Instituții implicate: Instituția Prefectului – Județul Hunedoara, AJPISMai mult


Ofensiva culturală a Consiliului Județean Hunedoara: Opera Nights 2023 – din respect pentru hunedoreni și pentru cultură!

Aș vrea să vă fac o mărturisire – un aspect pe care îl știu destul de puțini. În urmă cu câțiva ani, am văzut opera “La Traviata” nu oriunde, ci la Viena. Nu trebuie să vă spun cât de mult mi-a plăcut. Publicul a fost entuziast, simțeam că este vorba de un act cultural de excepție, de Cultură cu C! Anul trecut, m-am bucurat mult când am revăzut “La Traviata” la Petroșani și Deva, cu distribuții de excepție, capetele de afiș fiind sopranele Diana Țugui de la Opera Națională RomânăMai mult


HUNEDOARA: Puncte de prim-ajutor în zilele caniculare

Primăria municipiului Hunedoara, prin Direcţia de Asistenţă Socială Hunedoara, asigură, începând de mâine (miercuri – 12 iulie 2023) funcţionarea a patru puncte de prim-ajutor în zilele caniculare ce se anunţă pentru perioada următoare. Acestea vor fi amenajate în sediul Galeriei de Arte (zona Teatru), în clădirea Centrului de Recreere Pensionari (capătul Pietonalei Corvin dinspre b-dul Dacia), în Clădirea Administrativă a Muzeului Castelul Corvinilor şi în Hala Obor. Punctele de prim-ajutor vor funcţiona în zilele foarte călduroase, între orele 10.00 – 18.00, cu excepţia celui din Hala Obor, unde programul deMai mult