Meniu Principal

Stroia Tiberiu

 

Tiberiu Barstan, deputat AUR: Ar trebui să fim independenți energetic dar ne comportăm ca o colonie a propriei neputințe

„România, țara în care resursele energetice sunt abundente, dar românii plătesc prețuri ca și cum am importa soarele din alt sistem solar. În mijlocul unei ierni care îngheață până și speranțele, consumul de energie electrică a atins miercuri aproximativ 9.000 MW, ceea ce a determinat importuri de 2.500 MW și o scumpire semnificativă a energiei pe piața spot OPCOM. Prețul mediu al energiei electrice cu livrare în România în această zi a ajuns la 242 euro/MWh (1.203 lei/MWh). Soluția găsită? Nu optimizarea capacităților proprii, ci importul la prețuri exorbitante, careMai mult


Gala Premiilor MUSICRIT- a treia ediție

„Am avut onoarea să particip la cea de-a III-a ediție a Galei Premiilor MUSICRIT, un eveniment unic în peisajul cultural românesc, în cadrul căruia am avut privilegiul de a înmâna Premiul de Excelență maestrului Cristian Mandeal, muzician, pianist și dirijor excepțional. Prin viziunea și talentul său, maestrul Cristian Mandeal a reconstruit prestigiul Orchestrei Filarmonice „George Enescu”, pe care a condus-o în calitate de Director General timp de aproape două decenii, și a reprezentat cu mândrie Școala Românească de Dirijat pe cele mai importante scene internaționale. Gala Premiilor MUSICRIT a fostMai mult


Ziua Culturii Naționale celebrată la Academia Română

„Onorată să mă aflu în această dimineață la Academia Română pentru a celebra Ziua Culturii Naționale – o zi dedicată reflecției asupra moștenirii culturale și contribuțiilor remarcabile ale culturii române la patrimoniul universal. În discursul meu am subliniat faptul că Ziua Culturii Naționale ne oferă, în fiecare an, ocazia de a reflecta asupra moștenirii pe care înaintașii noștri ne-au lăsat-o și asupra modului în care o putem valorifica și transmite generațiilor viitoare. Ca ministru al culturii, îmi revine misiunea de a sprijini măsuri și inițiative prin care să protejăm, săMai mult


DEVA: „3 Tenori Italieni” – Un spectacol de neuitat de Ziua Femeii

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” vă invită sâmbătă, 8 martie 2025, la un eveniment muzical extraordinar, dedicat femeii, ce va avea loc de la ora 20:00, în Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”. Spectacolul „3 Tenori Italieni” va aduce în fața publicului două orchestre prestigioase din Europa: Orchestra Di Teatro D’Opera Italiana și Orchestra Operei Vox, într-o călătorie muzicală fascinantă prin „Bella Italia”. Luna martie, când natura renaște și primăvara ne învăluie cu farmecul său, este momentul ideal pentru a celebra FEMEIA – simbol al iubirii,Mai mult


Hai, să dăm mână cu mână! „De la Vâlcea-n Hunedoara”

Sâmbătă, 25 ianuarie 2025, ora 17:00, Teatrul de Artă Deva. Intrarea liberă pe bază de invitație. Invitațiile se găsesc la Agenția Teatrului de Artă Deva, începând cu data de 15.01.2025.


Mesajul Ministrului Culturii, Natalia Intotero cu prilejul Zilei Naționale a Culturii

Astăzi, 15 ianuarie, celebrăm Ziua Națională a Culturii, o zi dedicată esenței sufletului românesc, care ne reunește în jurul valorilor ce ne definesc identitatea și spiritul ca națiune. Această dată simbolică este și ziua de naștere a poetului național Mihai Eminescu, al cărui geniu continuă să inspire și să fie un far pentru cultura românească. Cultura este inima unei națiuni. Ea ne spune povestea, ne leagă trecutul de viitor și ne unește, indiferent de provocările timpului. De la capodoperele literaturii și meșteșugurile tradiționale până la inovațiile artiștilor contemporani, fiecare expresieMai mult


Undă verde pentru obiectivul de investiții TransRegio: Hunedoara – Sântuhalm – Autostrada A1

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a semnat contractul de servicii pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind obiectivul de investiții TransRegio Hunedoara – Sântuhalm – Autostrada A1. Contractul, în valoare de 4.975.152 lei, a fost atribuit SC SERCOTRANS SRL și are o durată de 8 luni de la data emiterii ordinului de începere. Contractul include realizarea studiilor de teren, expertiză tehnică, PUZ, evaluarea impactului asupra mediului, documentații pentru obținerea avizelor și autorizațiilor necesare, verificarea documentațiilor tehnice și studiul de fezabilitate propriu-zis. Proiectul vizează modernizarea a 9,35 kilometri din actualul drumMai mult


DEVA: 3 februarie, prima zi de încasare a taxelor pentru închirierea locurilor de parcare

Serviciul Administrare Domeniul Public și Privat din cadrul Primăriei Municipiului Deva, informează cetățenii că, 3 februarie 2025, este prima zi de încasare a taxelor aferente contractelor de închiriere pentru parcările rezidențiale. Toți deținătorii de contracte de închiriere a locurilor de parcare vor putea efectua plățile conform termenilor contractuali stabiliți. Plățile se realizează la casieria Serviciul Administrare Domeniul Public și Privat, de luni până joi, între orele 8:30-16:00 și vineri, între orele 8:30-13:00. Pentru informații suplimentare, cetățenii sunt invitați să contacteze Serviciul Administrare Domeniul Public și Privat la numărul de telefonMai mult


SERVICII SOCIALE: 30 de porții de hrană, gratuite, pe zi – pentru persoanele fără adăpost

Consiliul Local Deva a aprobat numărul maxim de porții zilnice acordate, în anul 2025, persoanelor care beneficiază de serviciul social „Adăpostul de urgență pe timp de noapte” Deva. Astfel, potrivit prevederilor Hotărârii nr. 356/2024, au fost aprobate maximum 30 de porții zilnice de hrană pentru beneficiarii serviciului social de urgență al Direcției de Asistență Socială Deva, iar cuantumul minim al alocației de hrană este de 22 de lei/zi/persoană, conform reglementărilor legale în vigoare. Sumele necesare pentru plata porțiilor de hrană sunt alocate de la bugetul local. Anul trecut, Adăpostul deMai mult


DEVA: Administrația publică locală prioritizează siguranța rutieră

Primăria Municipiului Deva, prin intermediul Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală (SPIGM), a demarat o acțiune de toaletare a copacilor și vegetației care afectează vizibilitatea semnelor și indicatoarelor rutiere din oraș. Această măsură face parte dintr-o serie de inițiative menite să îmbunătățească siguranța rutieră și condițiile de trafic pentru toți cetățenii. În cadrul acestei acțiuni, autoritățile locale se concentrează pe îndepărtarea ramurilor de copaci și a vegetației care încurcă semnele de circulație sau care limitează vizibilitatea acestora, în special la intersecții, treceri de pietoni și drumuri cu trafic intens.Mai mult