Meniu Principal

Stroia Tiberiu

 

PSD – proiect de lege care prevede suspendarea, la cerere, a ratelor bancare pentru firme și populație

“PSD a depus, ieri, în Parlament un proiect de lege care prevede suspendarea, la cerere, a ratelor bancare pentru firme și populație, până la finalul anului 2020. În această luptă contracronometru, este nevoie de măsuri clare, ferme și curajoase. Mai târziu va fi prea târziu. Suspendarea plății ratelor bancare este o măsură de sprijin a populației în confruntarea cu criza economică generată de epidemie și solicitată de tot mediul de afaceri”, spune Ilie Toma – deputat PSD. Măsura ar fi valabilă pentru creditele bancare contractate până pe 19 martie inclusiv „Parlamentarii PartiduluiMai mult


Consiliul Județean Hunedoara și-a reluat activitatea

Administrația județeană și-a reluat activitatea în această dimineață după ce, timp de două zile, în sediul instituției a fost efectuată operațiunea de dezinfecție. „Luni dimineață, la prima oră, am luat decizia de a nu pune în pericol sănătatea angajaților întrucât, în sediul instituției, au fost prezente persoane care ulterior au fost depistate pozitiv la testul pentru infecția cu noul coronavirus. Activitatea Consiliul Județean Hunedoara s-a reluat în această dimineață în condiţii sanitare de siguranţă, dar cu o prezență scăzută a angajaților, întrucât mulți au copii acasă și beneficiază reglementări legale speciale”,Mai mult


Sorin Marica: Trebuie luată în calcul decizia de amânare a alegerilor locale

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat,  la începutul săptămânii, că alegerile locale programate în luna iunie în România trebuie amânate pentru luna septembrie  „Războiul contra Epidemiei de Coronavirus este tot ce contează acum/grija faţă de oamenii afectaţi direct şi indirect/măsurile pentru asigurarea serviciilor de sănătate, pensii, salarii, educaţie – în această perioadă de criză! Alegerile locale programate în luna iunie în România trebuie amânate pentru septembrie, acum nu este timp de bătălii politice şi campanii electorale – totul trebuie să fie despre Războiul contra Epidemiei de coronavirus – şiMai mult


PRECIZĂRI PENTRU PACIENȚII SJU DEVA

Pentru o cât mai corectă înțelegere a măsurilor dispuse de conducerea Spitalului Județean de Urgență din Deva, facem precizarea că triajul epidemiologic efectuat în corturile instalate și date în funcțiune în cursul zilei de marți, 17 martie 2020, la SJU Deva este obligatoriu pentru toți pacienții.  „Așadar, măsura nu este opțională și, cu toate că înțelegem eventualul disconfort creat, facem apel la calm și răbdare. Măsurile luate de conducerea SJU Deva au la bază reglementările în vigoare și au scopul de a proteja atât pacienții, a personalului medical, dar șiMai mult


HOTĂRÂREA nr. 4 din 18.03.2020 a CLSU al Municipiului Deva

COMITETUL LOCAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ AL MUNICIPIULUI DEVA Având în vedere: Situaţia la nivel global şi naţional cu privire la infecţia cu coronavirus; Hotărârea nr. 6/06.03.2020, Hotărârea nr. 7/07.03.2020, Hotărârea nr. 8/09.03.2020, Hotărârea nr. 9/10.03.2020 , Hotărârea nr. 10/12.03.2020 a Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României; Hotărârea nr. 7/11.03.2020, Hotărârea nr. 8/12.03.2020, Hotărârea nr. 9/14.03.2020 şi Hotărârea nr. 10/14.03.2020 Hotărârea nr. 11 din 17.03.2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă; În conformitate cu prevederile art. 12 şi art. 24 din OUG nr.Mai mult


Iulius Firczak: Dragi ruteni, suntem într-un moment dificil pentru țara noastră

Criza sanitară cauzată de noul virusul SARS-CoV-2 care provoacă boala COVID-19 este una gravă care va afecta întreaga lume și implicit și România pe o perioada mare de timp Președintele țării, domnul Klaus IOHANNIS, a decretat stare de urgență pentru o perioadă de 30 de zile care poate fi prelungită. Guvernul ia măsurile necesare pentru a limita pierderile, dar totul depinde de cum reacționăm noi, cetățenii acestei țări. Este esențial să respectăm toate regulile impuse de stare de urgență! Să reducem la minim activitatea socială, să nu exagerăm cu proviziile, să cumpărămMai mult


Viorel Sălan: LISTA măsurilor generale valabile pe teritoriul României pentru prevenirea răspândirii noului tip de coronavirus

Începând cu data de 17 martie, a fost suspendată activitatea de examinare pentru permise de conducere, pentru o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire a acestei decizii. De asemenea, sunt reduse la maxim activitățile de relații cu publicul ale instituțiilor din subordinea MAI. De asemenea, prin ordonanță militară, au fost luate următoarele decizii: – Se suspendă activitatea de servire și consum a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spațiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorulMai mult


Pentru a pregăti revenirea la normalitate ,Teatrul de Artă Deva a luat toate măsurile necesare

Dragi spectatori , în încercarea de a preveni răspândirea virusului și pentru a pregăti revenirea la normalitate ,Teatrul de Artă Deva a luat toate măsurile necesare, inclusiv aceea de a dezinfecta toate spațiile ( sala mare, foaier, birouri, agenție, holuri, spații auxiliare etc). Sperăm să ne revedem cât mai curând, în condiții de maximă securitate ! Până atunci,vă reamintim că vom difuza online spectacole – producții TAD după următorul program: – în fiecare miercuri ora 19.00 – spectacol adulți – în fiecare duminică ora 11.00 -spectacol pentru copii Venim cuMai mult


Se reia activitatea Primăriei Municipiului Deva

HOTĂRÂREA nr.3 a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Deva  Începând cu data de 18.03.2020, se reia activitatea Primăriei Municipiului Deva din Piața Unirii, nr. 4. Angajaţii Primăriei Municipiului Deva îşi vor relua programul normal, cu excepţia angajaţilor Primăriei Municipiului Deva care se află în prezent în izolare voluntară la domiciliu, începând cu data de 14 martie, şi care au fost testaţi epidemiologic pentru infectarea cu virusul COVID – 19. Ca urmare a acţiunii de dezinfecţie executate, activitatea Primăriei Municipiului Deva din Piața Unirii, nr. 4. se poate relua înMai mult


La Complexul Aqualand Deva se efectuează lucrări de mentenanță

Ca urmare a măsurilor luate de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Deva, pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus, Complexul Aqualand Deva are porţile închise pentru public până în data de 22 martie, cu posibilitate de prelungire.  Potrivit reprezentanților Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva, în această perioadă se vor efectua activități de dezinsecție, dezinfecție și deratizare.  Deși închis pentru public, în cadrul Complexului Acvatic se  desfășoară diferite activități de igienizare și reparații   “În această perioadă, în care avem închis, ne dorim să finalizămMai mult