Meniu Principal

Consiliul Județean Hunedoara și-a reluat activitatea

Administrația județeană și-a reluat activitatea în această dimineață după ce, timp de două zile, în sediul instituției a fost efectuată operațiunea de dezinfecție.

„Luni dimineață, la prima oră, am luat decizia de a nu pune în pericol sănătatea angajaților întrucât, în sediul instituției, au fost prezente persoane care ulterior au fost depistate pozitiv la testul pentru infecția cu noul coronavirus. Activitatea Consiliul Județean Hunedoara s-a reluat în această dimineață în condiţii sanitare de siguranţă, dar cu o prezență scăzută a angajaților, întrucât mulți au copii acasă și beneficiază reglementări legale speciale”, a declarat Daniel Andronache, vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara, aflat la conducere pe perioada izolării președintelui Mircea Bobora.

De asemenea, mai menționăm că, încă de săptămâna trecută, conducerea CJ Hunedoara a luat măsuri pentru asigurarea condițiilor sanitare de siguranță prin: dezinfecția repetată a suprafețelor, dotarea cu dezinfectant pe bază de biocid și cu alcool medicinal a tuturor birourilor, dar și cu măsuri suplimentare de igienă în spațiile utilizate de angajați.

Reamintim că relația cu publicul se desfășoară strict prin intermediul poștei electronice și telefonic, datele de contact fiind următoarele:

Telefon: 0254-211.350; 0254-211.624, Fax: 0254-230030;

E-mail: cjh@cjhunedoara.rocjhunedoara@yahoo.comcjhunedoara@cjhunedoara.ro și relatiicupublicul_cjh@yahoo.com.

Facebook: https://www.facebook.com/cjhunedoara/.