luni, septembrie 23rd, 2019
Viorel Sălan: Lucrări în Comisia Comună UNESCO
Încredinţarea administrării cetăţilor dacice către consiliul judeţean Pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, s-a aflat “Propunerea legislativă privind regimul juridic al ansamblurilor şi siturilor istorice şi arheologice care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO, şi unele măsuri privind protejarea Cetăţilor dacice din munţii Orăştie”. Stoparea braconajului arhelogic În calitate de iniţiator, am expus în faţa membrilor Comisiei toate motivele pentru care am iniţiat această lege, dintre care cel mai important rămâne stoparea braconajului arhelogic. Iar soluţia ceaMai mult
Vești bune pentru hunedoreni: bani pentru reabilitarea unui important drum din județ
Drumul Național 7A spre Obârșia Lotrului, respectiv km 86 + 650 – km 105 + 520, care face legătura între oraşele Petroșani, județul Hunedoara și Brezoi, județul Vâlcea, a primit o finanțare de 2.000.000 lei și va beneficia de o serie de lucrări de modernizare. Acest drum s-a aflat ani buni în administrarea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, după ce ministrul Transporturilor de la acea vreme, respectiv Ludovic Orban, actualul președinte al PNL, a decis schimbarea administratorului, prin trecerea lui de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara la DRDPMai mult
S.P.I.G.M. Deva va înfrumuseţa municipiul Deva cu crizanteme
Toamna îşi intră în drepturi, ocazie cu care cei de la Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva au trecut la lucrările specifice noului anotimp. Pregătiri de sezon Dacă vrem ca devenii să se bucure, tot anul viitor, de plante minunate, nu trebuie ratate pregătirile importante ce se fac în acest sezon. Se ştie că toamna sunt necesare cele mai importante pregătiri. Acum este momentul pentru propagarea celor mai frumoase flori, dar şi pentru plantarea arbuştilor sau pomilor fructiferi. “Plantele perene care cresc în tufe au nevoie de divizareMai mult
Sorin Marica: Despre exceptarea cadrelor militare de la supraimpozitare
“Impozitarea pensiilor speciale să nu se aplice pensiilor militare” Senatul a aprobat, săptămâna trecută, proiectul legislativ inițiat de Eugen Teodorovici privind impozitatea pensiilor speciale, care prevede impozitarea pensiilor între 7.000 și 10.000 de lei cu 30% din sumă. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, ca prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților. Pensiile militare de stat trebuie să rămână pe sistemul de impozitare care este în vigoare Ca urmare a solicitărilor PRO România din ultimele zile, Legea adoptată de Senat, săptămâna trecută, va fi modificată în Camera Deputaților.Mai mult
Marius Surgent, deputat ALDE Hunedoara: “ Voi susține și voi vota o moțiune de cenzură împotriva guvernului “
Decizia celor de la ALDE de a trece în opoziție a produs un adevărat “tsunami” pe scena politică. Situația a generat și unele tensiuni în ALDE, președintele partidului Călin Popescu Tăriceanu fiind pus în situația de a solicita Biroului Politic Executiv excluderea din partid a membrilor care nu au respectat această hotărâre. “ Am demonstrat hotărârea și determinarea noastră de a pune punct unei alianțe care ne-a adus prejudicii de imagine” În opinia deputatului Marius Surgent, ultimile evenimente care s-au succedat după deciziile luate în Biroul Politic Executiv au arătatMai mult