Meniu Principal

Sorin Marica: Despre exceptarea cadrelor militare de la supraimpozitare

“Impozitarea pensiilor speciale să nu se aplice pensiilor militare”

Senatul a aprobat, săptămâna trecută, proiectul legislativ inițiat de Eugen Teodorovici privind impozitatea pensiilor speciale, care prevede impozitarea pensiilor între 7.000 și 10.000 de lei cu 30% din sumă. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, ca prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.

 Pensiile militare de stat trebuie să rămână pe sistemul de impozitare care este în vigoare

Ca urmare a solicitărilor PRO România din ultimele zile, Legea adoptată de Senat, săptămâna trecută, va fi modificată în Camera Deputaților.

“Nu suntem de acord cu impozitare pensiilor primite de către militari. După ce legea a fost dur criticată de Victor Ponta, premierul a declarat că proiectul va fi modificat în Camera Deputaților. Astfel, pensiile militarilor nu vor fi impozitate.  Partidul Social Democrat, în urma solicitărilor PRO România,  susține ca impozitarea pensiilor speciale să nu se aplice pensiilor militare. Pensiile militare de stat trebuie să beneficieze de sistemul de impozitare, aflat acum in vigoare.  Acest amendament va fi promovat  în Camera Deputaților, care este Cameră Decizională ”, declară Sorin Marica, deputat PRO România.

În majoritatea statelor UE și NATO, regimul pensiilor militare este reglementat prin legi speciale

„Eu consider că, fiind țară membră a NATO, avem o datorie morală față de cadrele militare în activitate, în rezervă și în retragere. PRO România afirmă că, prin exceptarea cadrelor militare de la supraimpozitare, ne aliniem legislației europene.”, a conchis deputatul Sorin Marica.

Potrivit legii, pensiile între 7.000 și 10.000 de lei vor fi impozitate cu 30%. Cele care trec de 10 000 de lei vor fi taxate cu 50%.

Premierul intervine  după ce Senatul a aprobat proiectul legislativ  privind impozitatea pensiilor speciale

Sunt afectate „pensii și/sau indemnizații pentru limită de vârstă, primite în baza unor legi/statute speciale denumite în continuare contribuabili, sunt obligate la plata taxei pe veniturile din pensii și indemnizații pentru limită de vârstă, denumită în continuare taxă”, conform proiectului depus la Senat. În urma aprobării legii, Victor Ponta a acuzat că se face o nedreptate în ceea ce privește pensiile militarilor.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că PSD susține ferm ca impozitarea pensiilor speciale să nu fie aplicată și pensiilor militare, precizând că pensiile militare de stat trebuie să rămână pe sistemul de impozitare care este în vigoare.

Maria Hogman