Meniu Principal

16 decembrie 2019 – 30 de ani de la Revoluție

Pe 16 decembrie 1989, scânteia libertății a fost aprinsă la Timișoara. A urmat, pentru mulți români, o veritabilă luptă. Pe drumul spre libertate, atât în acele zile din decembrie 1989, cât și în deceniile precedente în penitenciarele comuniste, mulți români și-au dat viața pentru o serie de valori, pentru emancipare și egalitate, pentru noi. Nu trebuie să îi uităm și trebuie să le cinstim sacrificiul.

Astăzi, 30 de ani mai târziu, le mulțumim că ne aflăm într-o Românie democratică, stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, membru al Uniunii Europene și al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Suntem o țară care își respectă cetățenii și etnicii, oriunde s-ar afla ei. Reprezentăm în Europa și în lume, cu mândrie, o istorie veche de mii de ani, iar totul se datorează acelui moment din decembrie 1989 și curajului demonstrat de români.

Mai avem, însă, mult de lucru. Unitatea noastră este încercată de discursul dezbinării, curentele populiste și politicile austere, concepute în defavoarea românilor. Acesta este punctul în care ne regăsim după trei decenii de libertate, trei decenii de obstacole și realizări. Trebuie, mai mult ca niciodată, să ținem aproape valorile Revoluției din 1989 și să ne reamintim de idealul pentru care au luptat și s-au sacrificat patrioții români. Este necesar să ne cinstim eroii, libertatea câștigată și democrația asumată, prin realizarea următorului pas: asigurarea unei vieți decente și demne pentru toți românii, indiferent de pătura socială.

                                                   

                                                    Natalia-Elena Intotero,

                                                    Deputat PSD Hunedoara