Meniu Principal

Viorel Sălan: PREA PUȚIN, PREA TÂRZIU, PREA BIROCRATIC !

După 3 luni de întârziere, abia acum a apărut o schiță de Plan de măsuri economice. Va avea doar un impact marginal în economie, costurile vor fi mai mari decât beneficiile, nu stimulează continuarea producției, este birocratic și poate da naștere la fraude. Nu există nicio masură pentru stimularea cererii.

 ARGUMENTE
A. Programul nu identifică corect principalele sectoare economice afectate de criza coronavirus – turism , transport, divertisment, auto. Pentru acestea nu există măsuri efective de sprijin / salvare.

Sectorul auto de exemplu, un sector strategic pentru România nu are adresată nicio măsură de sprijin pentru producție. Sectorul auto aduce anual 16% din PIB ul României și 26% din exporturi precum si 2 miliarde euro venituri din taxe si impozite.
– Sectorul productiei de medicamente și materiale sanitare, alt exemplu. Nu are nicio măsură care să stimuleze producția internă.

CE A PROPUS PSD ÎN ACEST SENS:

1) Schema de ajutor de stat de 300 milioane lei pentru producătorii de medicamente din România
2) Plafonarea taxei clawback la 20% în 2020 pentru medicamentele generice, în mare parte produse în ţară.
3) Finanțarea unei scheme de ajutor de stat de 300 de milioane de lei pentru sprijinirea companiilor strategice naționale CFR și TAROM.
4) Schema de ajutor de stat de 300 milioane lei pentru susținerea industriei auto și componente auto din România

Planul PNL încurajează închiderea companiilor și concedierea angajaților în loc să stimuleze continuarea producției cât de mult posibil și menținerea locurilor de muncă. Soluția plății a 75% din somajul tehnic pentru lucrătorii concediați trebuie folosită doar temporar, excepțional și nu ca stimul ptr. închiderea producției și trimiterea în șomaj a angajaților.

CE A PROPUS PSD ÎN ACEST SENS?
– În domeniile în care producția poate fi continuată fără riscuri pentru sănătate să se asigure angajatorilor măști, mânuși și dezinfectanți astfel încât producția să continue. De asemenea, în construcții exterioare, activitatea poate fi continuată, de exemplu. în agricultură, la fel.

  1. Este mult prea birocratic și dă naștere la fraude
    – Pentru ca IMM urile să beneficieze de garanțiile acordate de stat trebuie să îndeplinească tot felul de formalități, avize, dosare cu șină ș.a.m.d. Nu se știe care sunt procedurile, formularele, actele de pus la dosar, cât timp durează aprobarea și, mai ales, ce criterii trebuie îndeplinite
    – Mai mult, aceste garanții se dau doar firmelor care primesc certificat de la Ministerul Economiei ca făcând parte dintr-un sector economic puternic afectat. Cum știm care sunt sectoarele afectate dacă nu sunt prevăzute criterii, indicatori ș.a.m.d?
    – Mecanismul garanțiilor exista și până acum dar doar câteva zeci/ sute au apelat la acest mecanism în ultimii ani din cauza birocrației.
    – Maximum de capacitate al FNGCIMM pentru acordarea acestor garanții este de 2500-3000 de dosare aprobate pe lună.Să presupunem că ar crește oferta. Dacă nu are cine și cu ce cumpăra – de ce să se producă?

– De aceea PSD am propus măsuri simetrice pe cerere și ofertă. De exemplu, la industria auto, dacă stimulăm oferta adică producția prin Schema de ajutor de stat de 300 milioane lei propunem și Dublarea Programelor Rabla Clasic și Rabla Plus de la 550 milioane la 1,1 miliarde lei în 2020 astfel încât să existe cerere nu pentru 60.000 de unități ci pentru 120.000. Propunem și Program Rabla pentru instituții publice astfel încât cererea să mai crească cu 10.000 unitati …ș.a.m.d

PE LÂNGĂ MĂSURILE DE MAI SUS, PSD CONSIDERĂ CĂ SUNT PRIORITARE URMĂTOARELE ACȚIUNI:

1) Realocarea din bugetul de stat a unei prime tranșe de minimum 5 miliarde de lei pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății, în vederea achiziționării de medicamente, materiale sanitare și echipamente medicale.
2) Program de 2 miliarde lei pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie. În plus, Impozit zero pentru veniturile obținute de medicii de familie și asistentele medicale din cadrul cabinetelor de medicină de familie (un asistent medical per cabinet) începând cu 1 aprilie 2020.
3) Plafonarea prețurilor (prin limite maxime, în jos putând să meargă) la medicamente, alimente și utilități (gaze, energie, apă, abonament TV și internet, telefon) la nivelul mediu din ultimele 3 luni, așa cum prevede art 15 din Decretul privind instituirea stării de urgență
4) CAS și CASS suportate de stat pentru 3 luni în cazul livratorilor angajați de către marile rețele de super/ hypermarketuri cu contract de muncă astfel încât produsele de strictă necesitate să ajungă la populație.
5) Suspendarea plății ratelor bancare pentru persoanele aflate în izolare sau în carantină. Suspendarea, la cerere, a plății ratelor bancare cu prelungirea termenului de rambursare.
6) Dialog continuu și transparent între Guvern și Banca Națională a României pentru a menține dobânda la credite la un nivel care să stimuleze companiile să apeleze la credite bancare pentru relansarea producției. PSD propune Bancii Nationale a României spre analiză fundamentarea și implementarea unei Scheme de credite cu dobanda fixă și subventionată pentru IMM uri de 1 miliard de euro. Astfel, BNR va da credite cu 0% dobandă băncilor comerciale. Băncile comerciale vor fi obligate ca aceste credite să fie acordate IMM urilor cu o dobandă de maximum 3% pe an, în lei, cu perioada de minimum 3 ani și maximum 10 ani, pentru noi investiții (inclusiv leasing) și capital de lucru. Creditul maxim per IMM este de 2 milioane euro.
7) Amânarea unor impozite în anumite condiții și ulterior unei analize rapide privind impactul financiar și economic.