Meniu Principal

Viorel Sălan: Ceea ce a fost prezentat până în acest moment ca fiind noua viziune liberală de guvernare are toate coordonatele unei politici radicale de austeritate

“Exerciţiul bugetar nu este doar un simplu calcul aritmetic al banilor . Ceea ce a fost prezentat până în acest moment ca fiind noua viziune liberală de guvernare are toate coordonatele unei politici radicale de austeritate. Tipul acesta de politică poate avea consecinţe nefaste pentru oameni. Personal, sunt îngrijorat.

Chiar în aceste zile, realitatea ne oferă exemple elocvente despre unde poate duce o politică neoliberală extremă.

Chile este cea mai neoliberală ţară din lume. Fiecare aspect al vieţii publice a fost privatizat: pensii, asistenţă medicală, educaţie. Cu toate acestea, mulţi chilieni au probleme cu viaţa lor de zi cu zi, iar acest lucru a fost un factor decisiv în declanşarea protestelor violente de acolo. În timp ce nivelul preţurilor este comparabil cu cel din Berlin, câştigul mediu lunar al unui cetăţean din Chile este de peste cinci ori mai mic decât în Germania. Astfel că liberalismul extrem a adus cu el o inegalitate socială extremă, iar rezultatul l-a văzut şi îl vede o lume întreagă: declararea stării de urgenţă ca urmare a amplelor proteste de stradă. Şi situaţia s-a repetat în Ecuador şi Argentina.

Aceste constatări ar trebui să ne pună serios pe gânduri când vine vorba despre a alege politici de austeritate ca soluţii “pragmatice” de echilibrare financiară. Exerciţiul bugetar nu este doar un simplu calcul aritmetic al banilor, în plus sau în minus. Fiecare mişcare a cifrelor afectează viaţa a mii de oameni, de familii. Ar trebui să înţelegem foarte clar şi cu discernământ acest lucru.

De asemenea, am observat că dispar programe importante astfel, în programul liberal de guvernare, nu am mai văzut trecut programul de investiţii în zona montană.

Dispare Programul Naţional de Irigaţii, astfel ca circa un milion de hectare vor rămâne nereabilitate. Am remarcat, de asemenea, că sistemul Antigrindină nu va mai fi finanţat, astfel că peste 2 milioane de hectare rămân neprotejate. Nu am mai găsit programul pentru lână şi nici cel ce sprijinea producătorii care folosesc rasele porcine Bazna şi Mangaliţa. Dispare programul de investiţii în zona montană şi nu se mai vorbeşte deloc despre revitalizarea liceelor agricole. Iar ceea ce mi se pare grav, nu se vorbeşte deloc de plata la timp a subvenţiilor. Se pare că se renunţă şi la programul “Mierea în Şcoli” de care ar fi trebuit să beneficieze aproximativ 1,4 milioane copii. Iar lista nu se opreşte aici. Dacă aceasta este direcţia viitorului guvern, nu cred că este o direcţie bună şi nu sunt deloc optimist”, declară Senatorul Viorel Sălan.

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Viorica Dăncilă, a confirmat posibilitatea ca PSD să depună, în luna februarie a anului viitor, o moţiune de cenzură împotriva guvernului liberal condus de Ludovic Orban.

Senatorul PSD Viorel Sălan crede că moţiunea de cenzură ar urma să fie depusă în contextul unui „program de austeritate pe care vrea să îl implementeze Guvernul Orban”.

„Este normal ca PSD să depună o moţiune având în vedere programul de guvernare, programul de austeritate pe care vrea să îl implementeze Guvernul Orban. Vom face o opoziţie foarte activă şi nu vom lăsa să fie sancţionaţi nici pensionarii şi nici salariaţii. Nu fom asista indiferenţi la măsurile antiromâni pe care credem că le va lua acest guvern. Dar vom vedea”, a afirmat Viorel Sălan.