Meniu Principal

Un primar, o comunitate și un mesaj devenit emblematic: “I Love Șoimuș!” (galerie foto)

Mihai Irimie, este printre puțini primari de comună care pe lângă realizări a reușit un lucru care rămâne încă un deziderat pentru mulți dintre edili: Să unească comunitatea astfel încât cetățenii să se implice în activități ce țin de socializare și recreere.

Perelinaj la Mănăstirea Prislop organizat de Asociația Pensionarilor din Comuna Șoimuș

O asociație a pensionarilor care numără peste 700 de membri este un exemplu elocvent care demonstrează că oamenii pot fi aduși unii lângă ceilalți și pot fi implicați în acțiuni care să-i aproprie și să le dea posibilitatea de a socializa. În acest perelinaj a fost alături de seniorii comunei Șoimuș și primarul Mihai Irimie, care pe pagina de socializare a postat următorul mesaj: “Astăzi am fost alături de Asociația Pensionarilor din Comuna Șoimuș in pelerinaj la Manastirea Prislop .

A fost o experiență frumoasa alături de oamenii în vârstă din comuna Șoimuș. Mulțumesc pentru aceasta actiune domnului Dan Bogdan președintele aceste   asociații , membrilor fondatori .Aceasta asociatie de pensionari are peste 700 de membrii ,cred ca este ceea mai mare din Județul Hunedoara la nivel de comună. Este important sa fim alături de oameni sa ii incurajam și sa ii susținem in aceste momente destul de dificile. Am fost și voi rămâne mereu alături de oameni!, a concluzionat edilul.

Foto: Facebook