Meniu Principal

Trafic rutier închis temporar pe strada Hărăului din Deva

Primăria Municipiului Deva aduce la cunoștința participanților la traficul rutier închiderea circulației rutiere pe strada Hărăului, din municipiul Deva – km 481+315, la trecerea de nivel cu calea ferată, începând de vineri, 7 iunie 2019 – ora 15:00 până luni, 10 iunie 2019 – ora 7:00.

Măsura a fost luată la solicitarea constructorului spaniol FCC Construccion S.A. Barcelona – Sucursala București, ca urmare a executării lucrărilor de suprastructură a căii ferate (demontare dale, buraj mecanic și refacere trecere), în cadrul proiectului ,,Reabilitarea liniei de cale ferată Frontieră-Curtici-Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan-European pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h – Tronsonul 3: Simeria-Gurasada”.

În perioada 7 iunie 2019 (ora 15:00) – 10 iunie 2019 (ora 7:00), circulația rutieră se poate desfășura pe la trecerea de nivel cu calea ferată de pe strada Balata.