Meniu Principal

Teatrul de Artă Deva – la a doua ediţie a Festivalului Deva Performing Arts

În perioada 5 -12 mai, artele spectacolului își dau întâlnire la Deva pentru o săptămână de sărbătoare culturală

Teatrul de Artă Deva vă invită la a doua ediţie a Festivalului Deva Performing Arts. Spectacole de teatru, concerte de muzică jazz, spectacole-experiment şi de street movement – o săptămână de sărbătoare culturală. Aveţi ocazia să participaţi la spectacole oferite de artişti din România, Moldova, Franţa şi Elveţia.

O nouă premieră a Teatrului de Artă Deva

Festivalul Deva Performing Arts a debutat cu o nouă premieră a Teatrului de Artă Deva, a șasea din acest an, respectiv spectacolul „Parada” în regia lui Cosmin Crețu. Aflat la cea de a doua colaborare cu teatrul devean, regizorul Cosmin Crețu propune un spectacol care te pune pe gânduri, cu o tematică sensibilă.

Prima seară a festivalului a continuat cu un concert de jazz susținut de Yves Theiler Trio – Elveția. Muzicienii elvețieni au prezentat publicului un concert jazz cu influențe din folclor și pop. Yves Theiler Trio a prezentat un program amplu, de o ținută artistică impresionantă, publicul fiind cucerit de cei trei artiști prin tehnica impecabilă, har și un repertoriu excelent.

Un concert susținut de Roxana Olșanschi

A doua zi a festivalului a fost deschisă cu „Gala Excelenței Hunedorene”, eveniment în care au fost premiați elevii și sportivii cu rezultate excepționale. În cadrul acestei gale cei prezenți s-au bucurat de un concert susținut de Roxana Olșanschi și de trupa Ska-nK. Al doilea eveniment al zilei  – piesa „ Șantaj” , regia Cosmin Crețu –producție a Teatrului de Artă Deva. Seara s-a încheiat cu spectacolul de teatru experimental prezentat de Jullien Daillere – Franța. La TraverScène este o companie de teatru creată în Franța în 2006 de Julien Daillère.

Maia Morgenstern a revenit la Deva

În a treia zi a festivalului,  Maia Morgenstern a revenit la poalele cetății alături de Mircea Rusu cu producția Teatrului Evreiesc de Stat „Amantul” – o comedie ironică, dar și o dramă jucată cu vervă de cei doi actori. Al doilea spectacol al zilei a fost prezentat de trupa Teatrului „Tudor Vianu” din Giurgiu care ne-a propus un spectacol de street-movement care s-a desfășurat în fața Teatrului de Artă Deva. Şlagărele perioadei interbelice, în interpretarea originală a trubadurilor vremii, sunt pretextul muzical al poveştilor cu parfum de epocă prezentate pe scenă. Costumele şi machiajul completează atmosfera, fotografiile sepia ale vremurilor de odinioară stârnind interesul celor tineri şi nostalgia celor aflaţi la a treia tinereţe. Seara zilei de 7 mai a aparţinut jazz-ului cu „Pedro Negrescu Trio” –România.

„Amor cu repetiții” – în regia lui Mihai Panaitescu

În 8 mai, s-a vizionat producția Teatrului „Tudor Vianu” Giurgiu –„Amor cu repetiții”, regia Mihai Panaitescu. “Piesa cu personaje spumoase, încurcături “delicioase”, situații imprevizibile și replici de un umor nebun, plus un contract de 1 milion de dolari pus în primejdie de încurcăturile amoroase ale ochilor alunecoși și inimilor zburdalnice sunt ingredientele pentru o seară reușită”, a declarat Mihai Panaitescu, managerul Teatrului de Artă Deva.

„Zbor deasupra unui cuib de cuci”, regia Marius Oltean

Joi, 9 mai, se poate vedea producția Teatrului de Artă Deva – „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, regia Marius Oltean. „Am ales acest text, adaptat de către regizorul Marius Oltean, pentru forța mesajului și complexitatea rolurilor ce s-au dovedit o adevarată încercare pentru tinerii noștri actori și chiar pentru cei cu experiență. Este o piesă care te pune pe gânduri, o montare care îmbină umorul cu situațiile tragice. În concluzie, un titlu de succes ce trebuie să existe în repertoriul oricărui teatru care se respectă”, a precizat Mihai Panaitescu, manager TAD.

„Ultima Haltă în Paradis”, în regia lui Andrei Mihalache

În 10 mai, de la ora 18:00, Teatrul „Aurel Manea” din Turda vine în fața publicului cu producția „Ultima Haltă în Paradis”, în regia lui Andrei Mihalache. „Ultima oprire în stația iubirii și o încercare de a da mai departe secretele unui Don Juan aflat pe patul de spital către un Ionel lipsit de experiență. Dacă vorbim despre „arta războiului”, de ce n-ar exista și Aarta iubirii?”, spune Andrei Mihalache.

„Nunta” – propunerea Teatrului Saticirus „I.L. Caragiale” din Chișinău

Penultima zi a festivalului îi este dedicată lui Cehov. „Nunta” este propunerea Teatrului Saticirus „I.L. Caragiale” din Chișinău (Moldova). Piesa, într-un act, este o lucrare clasică în sensul deplin al cuvântului, o adevărată capodoperă dramaturgică cehoviană. Genul spectacolului omonim montat pe scena de la ”Satiricus” este unul aparte – o combinație armonioasă a artei actoricești, muzicii, coregrafiei și gesticii.

În ultima zi a festivalului, artiști europeni, rezidenți în Franța

Festivalul „Deva Performing Arts 2019” se încheie în data de 12 mai cu spectacolul propus de Compania Azacusca-Franța. Compania este formată din artiști europeni rezidenți în Franța. Primul lor proiect comun, spectacolul hibrid de teatru și dans „Amourg”, a primit etichetarea „Saison croisée France – Roumanie”. „Amourg este un spectacol care propune o meditație asupra posibilității de a comunica și de a se împlini prin întâlnirea cu Celălalt. În această societate în care ultra-comunicarea virtuală ne împinge spre o singurătate din ce în ce mai profundă, mai putem găsi o salvare în relaționarea cu ceilalți ?”, a menționat Codrina Pricopoaia.

Tarifele pentru Deva Performing Arts 2019 sunt următoarele :

Preț bilet /spectacol -35 lei /15 lei (pensionari, elevi, studenți).

Biletele s-au pus în vânzare la Agenția Teatrală și online.