deputat Viorel Salan
Viorel Sălan, activitate parlametară în Consiliul Economic și Social
Am susținut azi, în fața membrilor Consiliului Economic și Social, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor – B67/2024. Succint, înMai mult
Viorel Sălan: “Am apreciat întodeauna femeile pentru modul responsabil în care își fac treaba”
„Azi, am onorat femeile din Orăștie, împreună cu doamna ministru Natalia Intotero, președintele Consiliului Județean Hunedoara domnul Nistor Laurențiu, colegul deputat Toma Ilie, primarul municipiului Orăștie Ovidiu Laurenţiu Bălan, viceprimarulMai mult
Viorel Sălan: Record privind creșterea numărului de salariați și a salariilor
Creșterea salariilor și creșterea numărului de salariați, realizate anul trecut de guvernul condus de PSD, reprezintă cele mai sănătoase surse pentru creșterea pensiilor. Recordul de salariați înregistrat de români șiMai mult
Deputații au votat un proiect de lege care interzice comercializarea de băuturi energizante către minori
Proiectul a fost adoptat cu 238 de voturi „pentru” unul „împotrivă” şi 12 abţineri. Proiectul de lege reglementează interzicerea comercializării băuturilor energizante care conţin combinaţii variate de carbohidraţi vitamine, minerale,Mai mult