Meniu Principal

„Sub Semnul Lupului”, ediția a XII-a

Festivalul DacFest „Sub Semnul Lupului”, ediția a XII-a, între 15 și 17 iulie 2022, la Măgura Uroiului, Hunedoara.

300 de reenactori din țară și străinătate sunt așteptați să participe la cele trei zile de festival. Vor fi prezente trupe de daci, romani și sarmați de la Cluj-Napoca, Deva, București, Alba Iulia, Baia Mare, Pitești, Zalău, dar și din Italia, Bulgaria, Anglia și Polonia.

Programul cuprinde demonstraţii, tactici de luptă şi confruntări ale legiunilor romane, ale războinicilor daci şi ale şcolilor de gladiatori; ritualuri şi dansuri antice, ateliere civile interactive, precum şi alte câteva momente surpriză pentru public şi grupurile participante.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Hunedoara, Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara, Orașul Simeria, Asociația Terra Dacica Aeterna și Centrul Cultural și de Creație al Orașului Simeria.

PROGRAM EVENIMENT:

  •  Vineri, 15 iulie 2022

21:00 – 22:00 (Simeria – centrul orașului)

Deschiderea oficială a festivalului (parada costumelor antice)

  • Sâmbătă, 16 iulie 2022

10:00 – 23:00 (Măgura Uroiului)

Tabere şi ateliere antice, prezentarea trupelor, ritualuri şi dansuri antice, bătălie – partea I, lupte de gladiatori

  • Duminică, 17 iulie 2022

10:00 – 18:00 (Măgura Uroiului)

Tabere şi ateliere antice, ritualuri şi dansuri antice, bătălie – partea a II-a, lupte de gladiatori, ceremonia de închidere

 



« (Stirea anterioara)