Meniu Principal

SPIGM continuă lucrările de înfrumusețare în municipiul Deva

Reprezentanţii Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva (S.P.I.G.M) au executat o serie de lucrări menite să ducă la înfrumuseţarea oraşului.

 S-au suplimentat ghivecele cu flori

„ Principalul obiectiv al acestui serviciu îl constituie crearea și întreținerea unor zone care să asigure aspectul estetic al orașului precum și un climat favorabil vieții și activității cotidiene a locuitorilor.

Se menţine în grafic întreţinerea unor zone precum parcurile Cetate, Opera şi Bejan sau platforma Ardealul şi Piaţa Arras. În acelaşi timp, se face verificarea fântânilor arteziene şi a sistemelor de irigaţii gazon şi se execută lucrări de cosire mecanică a gazonului, respectiv de întreţinere a zonelor verzi şi a sensurilor giratorii, se udă plantele, florile şi arbuştii.  Totul va fi realizat în funcţie de programul de activităţi pentru anul 2019 şi în funcţie de timp”, a precizat Irinel Faur, directorul S.P.I.G.M.

 Cetățenii municipiului Deva pot transmite către S.P.I.G.M. Deva sugestii, propuneri sau opinii

“Asociaţiile de proprietari care vor să-şi doteze zonele din perimetrul blocurilor cu mobilier pot apela la noi, pe bază de cerere scrisă. De asemenea cetăţenii oraşului se pot adresa  Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva pentru prestarea unor activităţi economice cum ar fi: lucrări de întreţinere a spaţiilor verzi şi lucrări de doborât arbori şi tăieri de corecţie pe domeniul privat care se vor executa pe cheltuiala proprie a solicitanţilor, după obţinerea avizelor şi acordurilor legale, producţie şi vânzare material dendro-floricol, închiriere maşini şi utilaje”,  a completat Irinel Faur, directorul S.P.I.G.M. Deva.

Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva este un serviciu public cu personalitate juridică, fiind organizat de către Consiliul local al municipiului Deva şi în subordonarea directă a acestei autoritaţi publice locale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Servicii complete de amenajare şi întreţinere spaţii verzi

SPIGM are ca principal obiect de activitate întreţinerea spaţiilor verzi, a parcurilor, a zonelor de agrement (inclusiv stadion Cetate), a locurilor de joacă şi a fântânilor arteziene de pe domeniul public şi privat al municipiului Deva, baze sportive şi de agrement. Aceste activităţi presupun şi tăierea de arbori și arbuști, tunderea gardurilor vii, doborârea arborilor uscați sau care prezintă pericol de prăbușire. Salubrizare grădini publice, parcuri, cimitire, locuri de agrement, care presupune măturarea, strângerea deșeurilor, golirea coșurilor stradale.

“Pentru posibile informații suplimentare şi comenzi de lucru ne puteți contacta la sediul S.P.I.G.M. situat în municipiul Deva, str. Axente Sever nr. 40 sau la numărul de telefon: 0744 354 828 – persoană de contact Ovidiu Oltean”, a mai spus Irinel Faur, directorul S.P.I.G.M. Deva.

Maria Hogman