Meniu Principal

Simpozionul „100 de ani de la reforma agrară din 1921”, la București

Evenimentul, care s-a desfășurat  joi, 23 septembrie, a fost marcat la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu-Şişeşti” (ASAS) din București

Simpozionul a fost moderat de prof. univ. emerit dr. ing. dr. Valeriu Tabără, președintele ASAS.

La eveniment au luat parte reprezentanți ai Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu -Sisești”, ai Societății de Istorie și Retrologie Agrară din România (SIRAR), ai Uniunii Culturale a Rutenilor din România (UCRR), precum și ai Muzeului Național al Țăranului Român.

Printre cei care au participat la dezbateri s-au aflat și Gheorghe Firczak, președinte SIRAR, care, alături de Francisc Gal, a adus câteva considerații privind rutenii și reforma agrară din 1921.

Gheorghe Firczak: Rutenii și reforma agrară din anul 1921

„A fost un simpozion dedicat centenarului Reformei Agrare din anul 1921, organizat de Academia de Științe Agricole și Silvice, în colaborare cu Muzeul Național al Țăranului Român, în cadrul căruia s-au dezbătut coordonatele Reformei Agrare din anul 1921. Noi am prezentat comunicarea „Rutenii și reforma agrară din anul 1921”, accetuând, în primul rând, implicarea rutenilor în procesul de desăvârșire a unității naționale a românilor, cazul concret al unirii Transilvaniei cu România, dar și al Bucovinei și Basarabiei, apoi am menționat că, printre beneficiarii reformei agrare din anul 1921 au fost și țărani ruteni din Maramureș, Bucovina, întărindu-se astfel clasa de mijoc a țărănimii române, pătura mijlocașă, care a susținut agricultura românească în perioada interbelică”, a declarat dr. Gheorghe Firczak, președinte al Uniunii Culturale a Rutenilor din România.

Cu participarea președintelui ASAS, Valeriu Tabără și Gheorghe Firczak, președinte SIRAR, un simpozion dedicat împlinirii a o sută de ani de la Reforma Agrară din România a avut loc, la începutul lunii septembrie, și la Deva, în Sala festivă a Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva.